ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

O angajată a unei bănci a fost condamnată la 5 ani de închisoare după ce a sustras peste 3,5 milioane de lei

10:51 | 13.01.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 13 ian. /MOLDPRES/.Ex-șeful casei sucursalei Râșcani a unei instituții financiar-bancare a fost condamnată la 5 ani și 7 luni închisoare, după ce a sustras din casa instituției peste 3,5 milioane de lei, comunică MOLDPRES.

Potrivit Procuraturii Generale, în intervalul lunilor februarie – iunie 2020, activând în calitate de șef-casă a unei instituții bancare și având acces liber la mijloace financiare, femeia a sustras din casa instituției peste 3,5 milioane de lei.

Atât în cadrul urmăririi penale, cât şi la faza cercetării judecătorești, inculpata şi-a recunoscut vina, declarând că a avut nevoie de acești bani pentru a achita serviciile unei clarvăzătoare.

Pe lângă pedeapsa închisorii, instanța a dispus încasarea din contul inculpatei în folosul instituției bancare a prejudiciului cauzat prin infracțiune. 

 

 

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!