ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Recurs la istorie, 18 ianuarie

07:50 | 18.01.2021 Categorie: Societate

18 ianuarie 474 -  La vârsta de doar șapte ani, Leon al II-lea, l-a succedat pe bunicul matern Leon I ca împărat al Imperiului Bizantin. Zece luni mai târziu a murit.

18 ianuarie 1486 - Henric al VII-lea al Angliei, prin căsătoria cu Elisabeta de York, fiica lui Eduard al IV-lea, unește Casa de Lancaster și Casa York.

18 ianuarie 1523 - Conchistadorul Francisco Pizarro a înființat orașul Ciudad de los Reyes, actualul Lima, pentru a fi capitala pământurilor cucerite de el pentru Coroana Spaniei.

18 ianuarie 1653 - A fost semnat tratatul de unire a Ucrainei cu Rusia. Bogdan Hmelnițki a fost hatman al Hatmanatului cazacilor Zaporojeni (din Ucraina) și conducătorul rebeliunii împotriva magnaților polono-lituanieni (1648–1654), care a dus la apariția statului căzăcesc.

18 ianuarie 1689 - S-a născut Charles Louis de Secondat Montesquieu, scriitor şi filosof reprezentativ al iluminismului francez („Scrisori persane”).

18 ianuarie 1701 - Frederic I se încoronează ca rege al Prusiei, la Königsberg.

18 ianuarie 1733 - A fost adus la o gradină zoologică din Boston primul urs polar prezentat public vreodată în SUA.

18 ianuarie 1778 - Exploratorul englez James Cook este primul european care descoperă Insulele Hawai, pe care el le numește "Insulele Sandwich".

18 ianuarie 1799 - Francezul Louis Robert primește brevetul pentru descoperirea primei instalații de produs hârtie.

18 ianuarie 1844 - La Iași se joacă, în premieră, comedia lui Vasile Alecsandri "Iorgu de la Sadagura", prima scriere dramatică originală a lui Alecsandri, considerată ca piatră de temelie a dramaturgiei românești.

18 ianuarie 1847 - Franz Liszt concertează la Iași, în casa vistiernicului Alecu Balș, unde face cunoștință cu Vasile Alecsandri, Gheorghe Asachi, Costache Negri.

18 ianuarie 1871 - În Sala Oglinzilor de la Palatul Versailles, Franța, Wilhelm I al Germaniei este proclamat primul împărat al Germaniei. Acest lucru se datorează succeselor militare ale Berlinului în războiul franco-prusac. Imperiul este cunoscut sub numele de al doilea Reich al germanilor.

18 ianuarie 1879 - La Teatrul Național din București are loc premiera comediei "O noapte furtunoasă" de Ion Luca Caragiale. În distribuție: Grigore Manolescu, Ion Panu, Mihail Mateescu, Anicuța Popescu, Aristița Romanescu.

18 ianuarie 1887 - Românul Lazăr Edeleanu reușește prima sinteză a amfetaminei la Universitatea Friedrich-Wilhelms.

18 ianuarie 1911 - Americanul Eugene Ely, pilotând un avion "Curtis", reușește prima aterizare pe o navă, cuirasatul "Pennsylvania".

18 ianuarie 1919 - Este fondată compania Bentley Motors.

18 ianuarie 1919 - Încep lucrările Conferinței de Pace de la Paris (18 ianuarie 1919 – 21 ianuarie 1920), la care a participat şi delegați din partea României.

18 ianuarie 1936 - A decedat la vârsta de 71 de ani Rudyard Kipling, scriitor englez, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în anul 1907.

18 ianuarie 1941 - În teritoriul Transilvaniei de Nord-Est, ocupat de Ungaria, în urma Dictatului de la Viena, s-a dispus, printr-o ordonanță, ca în toate actele de stare civilă numele românești să fie scrise cu grafie maghiară.

18 ianuarie 1945 - Al Doilea Război Mondial: Eliberarea orașului polonez Cracovia de către Armata Roșie.

18 ianuarie 1955 - S-a născut celebrul actor și regizor american Kevin Costner.

18 ianuarie 1997 - Exploratorul polar norvegian Borge Ousland reușește să traverseze pe jos, de unul singur, fără nici un ajutor, continentul antarctic, ajungând la baza neozeelandeza Scott de lângă Marea Ross. Ousland a plecat în expediție la 14 noiembrie 1996 din insula Berkner. În doua luni şi patru zile a parcurs 2829 km.

18 ianuarie 1998 - La Chișinău a fost sfințită Clopotnița din fața Catedralei.

18 ianuarie 1999 - Are loc inaugurarea, la București, a "Centrului de Formare Diplomatică și Relații Internaționale" (CFDRI).

18 ianuarie 2005 - Compania Airbus a lansat, la Toulouse, avionul A380, cel mai mare aparat de zbor din lume, destinat transportului civil.

18 ianuarie 2009 - A decedat actorul din Moldova Victor Ciutac.

18 ianuarie 2012 - Wikipedia și-a închis portalul în semn de protest față de elaborarea proiectului unei legi privind cenzura în internet în SUA.

img21000239

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!