ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Autorității Naționale de Integritate

11:30 | 18.01.2021 Categorie: Comunicate

SINTEZA: Un procuror, un funcționar din MAI, un polițist, dar și alți subiecți au încălcat legislația ANI

Chişinău, 18 ian. /MOLDPRES/. În perioada 11—15 ianuarie 2020, Inspectoratul de Integritate al ANI a stabilit încălcarea regimului juridic al declarării averii de către un procuror din municipiul Chișinău. Numele acestuia se va regăsi în actul de constatare, care urmează a fi publicat în curând pe pagina web a ANI. 

O altă încălcare a fost constatată în privința unui funcționar public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care a admis o incompatibilitate de funcție. Alte trei acte de constatare au fost emise pe numele unui administrator de întreprindere municipală din Bălți, unui primar din raionul Cahul și a unui consilier local din raionul Leova pentru că au admis conflicte de interese.

Săptămâna trecută, inspectorii de integritate au inițiat două controale pentru nerespectarea regimului juridic al conflictelor de interese de către un șef de direcție din cadrul Agenției de Intervenție și Plăți în Agricultură, și un consilier local din raionul Căușeni.

Totodată, unui polițist al Inspectoratului de Poliție Dubăsari i-a fost întocmit un proces cu privire la contravenție pentru că a depus tardiv declarația de avere și interese personale. Iar, pe numele unui primar din raionul Cahul a fost pornită o cauză contravențională pentru faptul că a nu a declarat și nu a soluționat un conflict de interese.

În perioada de referință, șase primari și un consilier municipal din Consiliul Municipal Chișinău au declarat la ANI conflictele de interese. Este vorba despre primarul din Băcioi, Chișinău, primarul din satul Drăgușanii Noi, Hâncești, primarul din Văsieni, Telenești, primarul din satul Hăsnășeni, Drochia, primarul din satul Aluniș, Râșcani și primarul satului Molovata, Dubăsari. Cei șase primari au primit de la inspectorul de integritate mai multe soluții pentru rezolvarea conflictelor de interese declarate, conform legislației ANI.

ANI a eliberat 23 de Certificate de Integritate pentru Consiliul Superior al Procurorilor, Centrul Național Anticorupție, Agenția Servicii Publice și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.

Prin sistemul ”e-Integritate” au fost remise spre examinare inspectorilor de integritate 30 de sesizări.

Reprezentanții ANI au răspuns la 111 de apeluri telefonice, dintre care 25 la Linia Instituțională.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!