ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Strategia de dezvoltare a managementului finanțelor publice a fost extinsă până în 2023

16:19 | 20.01.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 20 ian. /MOLDPRES/. Termenul de implementare a Strategiei de dezvoltare a managementului finanțelor publice 2013-2020 a fost extins pe o perioadă de 2 ani. Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi modificarea Hotărârii de Guvern în acest sens, informează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Executivului.

Decizia urmărește scopul de a menține o politică consecventă de management al finanțelor publice, prin asigurarea implementării integrale a obiectivelor specifice de dezvoltare, în toate domeniile prioritare. Extinderea termenului Strategiei, este necesară în contextul în care pe parcursul anului 2020 a fost compromisă implementarea mai multor activități prevăzute în document, din cauza situației epidemiologice din țară.

Prin urmare, specialiștii consideră oportună continuarea realizării acțiunilor prevăzute, dat fiind faptul că acestea sunt actuale și includerea unor măsuri noi în Strategie, precum:

- dezvoltarea actualelor sisteme informaționale de gestiune a finanțelor publice, de administrare fiscală și vamală precum și elaborarea unor sisteme/module noi;

- dezvoltarea sistemelor de evaluare a calității serviciilor prestate în domeniul fiscal și vamal, în opinia cetățenilor și agenților economici;

- implementarea programelor moderne de instruire a personalului, în domeniul auditului intern și achizițiilor publice.

Totodată, în baza Strategiei vor fi perfecționate sistemele de planificare a controalelor fiscale, vamale, și financiare în baza analizei de risc, precum și consolidate relațiile de cooperare internațională, inclusiv se va urmări perfecționarea cadrului legislativ în domeniul de planificare și executare a bugetului, prin racordarea acestuia la directivele Uniunii Europene.

Costurile estimate pentru implementare Strategiei în perioada 2021-2022, sunt stabilite în concordanță cu Cadrul Bugetar pe Termen Mediu 2021-2023 și vor fi acoperite din contul bugetelor autorităților responsabile după cum urmează: pentru anul 2021 – 1536,6 milioane de lei, iar pentru anul 2022 – 1527,8 milioane  lei.

foto: Guvern

img21000361

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!