ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Tratatul privind Interzicerea Armelor Nucleare a intrat în vigoare

09:11 | 22.01.2021 Categorie: Externe

Berlin, 22 ian. /MOLDPRES/. Tratatul privind Interzicerea Armelor Nucleare (TPNW) a intrat în vigoare vineri, dar puterile nucleare şi multe ţări care sunt protejate de acest pact par să nu îi acorde o mare importanţă, informează dpa, citată de AGERPRES și MOLDPRES.

În iulie 2017, aproape două treimi dintre ţările lumii au votat pentru adoptarea TPNW, document care interzice dezvoltarea, producerea, testarea, posesia şi utilizarea armelor atomice.

De asemenea, ţările semnatare nu trebuie să permită staţionarea de armament nuclear străin pe teritoriul lor. Belgia, Germania, Italia, Ţările de Jos şi Turcia găzduiesc focoase americane.

''Armele nucleare prezintă pericole în creştere. Ele trebuie să fie eliminate urgent pentru a preveni consecinţe umane şi de mediu catastrofale pe care le-ar cauza orice utilizare'', a subliniat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, într-o declaraţie.

Totuşi, intrarea în vigoare a TPNW nu va avea drept rezultat dezarmarea atât timp cât ţările cu arsenal nuclear şi NATO i se opun.

Dintre cele 122 de ţări care au votat pentru adoptarea tratatului, doar 51 - majoritatea ţări în curs de dezvoltare - l-au transpus în legislaţia naţională.

Cu puţin timp înaintea intrării în vigoare a acestui tratat, guvernul Germaniei a avertizat că TPNW ''are potenţialul de a face dialogul despre dezarmare mai dificil''.

foto: news.ro

img21000413

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!