ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Recurs la istorie: 26 ianuarie

07:10 | 26.01.2021 Categorie: Societate

26 ianuarie 1340 - Regele Eduard al III-lea al Angliei se declară rege al Franței la începutul Războiului de 100 de Ani.

26 ianuarie 1500 - Vicente Yáñez Pinzón, navigator spaniol, a descoperit coasta Braziliei (această descoperire și-a revendicat-o însă Portugalia, în luna aprilie a aceluiași an).

26 ianuarie 1699 - Tratatul de la Karlowitz (azi în Serbia), dintre Sfântul Imperiu Roman și Imperiul Otoman, transmite Principatul Transilvaniei sub stăpânirea Curții de la Viena.

26 ianuarie 1788 - Întemeierea primei colonii engleze în New South Wales. Australia a fost inițial folosită de către autoritățile engleze drept loc de deportare a deținuților de drept comun.

26 ianuarie 1790 - Premiera, la Viena, a operei comice „Cosi Fan Tutte”, a compozitorului Wolfgang Amadeus Mozart.

26 ianuarie 1795 - A murit compozitorul german Johann Christoph Friedrich Bach.

26 ianuarie 1823 - Moare medicul britanic Edward Jenner, cel care a descoperit vaccinul variolei, boala care până atunci făcuse milioane de victime.

26 ianuarie 1837 - Michigan a devenit cel de-al 26-lea stat al Statelor Unite ale Americii.

26 ianuarie 1865 - În România are loc demisia guvernului Mihail Kogălniceanu.

26 ianuarie 1880 - S-a născut Douglas Mac Arthur, general american care a luptat în Pacific împotriva Japoniei și mai apoi în războiul Coreei. Douglas MacArthur a avut o carieră lungă, începând cu campania SUA în Mexic și terminându-se în Războiul din Coreea.

26 ianuarie 1891 - A murit Nikolaus August Otto, inginer şi industriaș german, cel care în anul 1876 a realizat motorul în patru timpi.

26 ianuarie 1905 - Se descoperă în Africa de Sud cel mai mare diamant din lume, Cullinan. În stare brută cântărea 3.025 carate.

26 ianuarie 1911 - S-a născut Polykarp Kusch, fizician american. A fost un fizician american de origine germană, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică, împreună cu Willis Lamb, pentru că a determinat că momentul magnetic al electronului este mai mare decât valoarea teoretică, descoperire ce a condus la noi inovații în electrodinamica cuantică.

 26 ianuarie 1915 - Președintele american, Woodrow Wilson, fondează Parcul Național Rocky Mountain.

26 ianuarie 1924 - Orașul Petrograd este redenumit Leningrad de al doilea Congres al Consiliilor URSS, la doar trei zile după moartea lui Lenin, în scopul de a onora permanent pe defunctul revoluționar.

26 ianuarie 1939 - În Spania, trupele anticomuniste ale generalului Franco ocupă cu ajutor italian Barcelona, înfrângând Armata Roșie spaniolă sprijinită de URSS.

26 ianuarie 1950 - În India se adoptă Constituția, aceasta zi devenind sărbătoarea națională a țării. La trei ani de la declarația de independență a Uniunii Indiene, la 15 august 1947, primul ministru Jawârharlâl Nehru a proclamat republica, doctorul Rajendra Prasad devenind președinte.

26 ianuarie 1956 - La Jocurile Olimpice de iarnă din Cortina Dampezzo, Italia, austriacul Toni Sailer face senzație, câștigând toate cele trei probe de schi alpin: slalom, slalom uriaș și coborâre. 

26 ianuarie 1965 - Hindi devine limba oficială în India.

26 ianuarie 1980 - Israelul și Egiptul fac un pas istoric pentru demararea procesului de împăcare în această zonă fierbinte, prin stabilirea relațiilor diplomatice.

26 ianuarie 1983 - Organizația Mondială a Vămilor stabilește data de 26 ianuarie ca Ziua Mondială a vămilor.

26 ianuarie 1993 - Václav Havel, un fost luptător anticomunist, a fost ales președinte al Cehiei.

26 ianuarie 1996 - Senatul Statelor Unite ale Americii a aprobat tratatul „START-2" cu privire la reducerea și limitarea armamentelor strategice ofensive (documentul fusese semnat la Moscova la 3 ianuarie 1993 de către președinții Boris Elțin și George Bush).

26 ianuarie 1999 - Are loc întâlnirea dintre Papa Ioan Paul al II-lea și președintele american Bill Clinton. Suveranul pontif rămâne la Saint-Louis 48 de ore.

26 ianuarie 2001 - Cutremur cu magnitudinea de 6,9 grade pe scara Richter în nordul Indiei. Au decedat peste 20.000 de oameni, iar alți peste 167.000 au fost răniți. Au fost distruse în jur de 340.000 de clădiri.

26 ianuarie 2004 - Președintele Hamid Karzai semnează noua Constituție a Afganistanului.

26 ianuarie 2019 - A decedat Michel Legrand, celebru compozitor, pianist și dirijor francez.

26 ianuarie 2020 - Într-un accident aviatic a murit emblematicul jucător de baschet din SUA, Kobe Bryant.

img21000485

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!