ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova 30 de ani de independență

S-a stins din viață scriitorul Pavel Pelin

14:46 | 10.02.2021 Categorie: Cultură

Chişinău, 10 feb. /MOLDPRES/. Prozatorul, eseistul și publicistul Pavel Pelin s-a stins din viață, în noaptea de 9 spre 10 februarie, la vârsta de 72 de ani, informează MOLDPRES.

Anunțul a fost făcut public de către consilierul Uniunii Scriitorilor din Moldova, Titus Știrbu.

Solicitată de agenție, soția regretatului scriitor, Cuța Pelin, a afirmat că Pavel Pelin s-a stins din viață la ora 12.00 noaptea, în secția terapie intensivă, la Spitalul de Urgență din Chișinău. Regretatul scriitor va fi înmormântat vineri, 12 februarie. Locul înmormântării, deocamdată, n-a fost stabilit.

Pavel Pelin s-a născut pe 4 octombrie 1948 la Satul Nou (azi Novosiolovka), raionul Sărata, regiunea Odesa, Ucraina. Studii neterminate la Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova (1966-1970); licențiat al secției critică literară a Institutului de Literatură Universală ”M. Gorki” din Moscova (1985). A fost colaborator la ziarele ”Tinerimea Moldovei”, ”Cultura” (Chișinău), ”Zorile Bucovinei” (Cernăuți), inspector teatral, profesor în învățământul mediu (Ucraina, regiunea Transcarpatică), colaborator științific, consilier parlamentar, consilier prezidențial.

În 1983, a debutat editorial cu volumul ”Ce dragoste veche – Actorii”, urmat de cărțile ”Ce dragoste veche – Actorii”, (ediția a II-a, revăzută și completată, 1998), ”Lupoaica”, proză, 1998, ”Scribul”, proză, 2000, ”Manuscrisele lui Aritel”, eseu, 2007, ”Privitor ca la teatru, carte despre artiști”, 2007 și ”Lupta cu urâtul. Viața artiștilor basarabeni”, 2015. Pavel Pelin a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova (1998), Premiul revistei „Convorbiri literare” (1998, Iași) și cu alte premii literare.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!