ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele în exercițiu al OSCE va efectua o vizită în Republica Moldova

12:15 | 16.02.2021 Categorie: Politică

Chişinău, 16 feb. /MOLDPRES/. Președintele în exercițiu al OSCE, ministrul Afacerilor Externe al Suediei, Ann Linde, va efectua mâine, 17 februarie, o vizită în Republica Moldova, transmite MOLDPRES.

Potrivit reprezentanței OSCE în Republica Moldova, Ann Linde va purta discuții cu președintele Maia Sandu, prim-ministrul interimar și ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Aureliu Ciocoi, viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Olga Cebotari, precum și cu președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, împreună cu membrii delegației Parlamentului Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a OSCE.

De asemenea, oficialul OSCE se va întâlni la Bender cu liderul regiunii transnistrene Vadim Krasnoselski și cu reprezentantul politic Vitali Ignatiev.

Totodată, Ann Linde va avea întrevederi cu reprezentantul special al președintelui OSCE pe probleme gender, Liliana Palihovici, dar și cu alți reprezentanți ai societății civile care activează în domeniul drepturilor omului și respectării egalității gender.

foto: en.trend.az

img21001179

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!