ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Primăriei municipiului Chişinău

17:34 | 16.02.2021 Categorie: Comunicate

Comemorarea lui Nicolae Costin, la 26 de ani de la trecerea în nemurire

Chişinău, 16 feb. /MOLDPRES/. Primarul General, Ion Ceban, împreună cu alți angajați ai municipalității, a depus astăzi flori la placa memorială Nicolae Costin, de la parterul clădirii Primăriei, în semn de comemorare a fostului edil, când se împlinesc 26 de ani de la trecerea la cele veșnice.

„Nicolae Costin a fost un primar curajos, care a reușit să realizeze mai multe reforme importante pentru Chișinău în perioada de renaștere națională și în primii ani de independență ai Republicii Moldova. Cu toții trebuie să-i purtăm vie amintirea fostului primar, care a fost un model de dăruire și implicare pentru dezvoltarea Chișinăului", a declarat Ion Ceban.  

Nicolae Costin (07.04.1936 – 16.02.1995) a fost un promotor al Mișcării de renaștere națională, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, ales pe cale democratică, coautor al Declarației de Independență și Primar de Chișinău (1990-1994).

Printre realizările cele mai cunoscute ale lui Nicolae Costin, în calitate de primar se numără: reînvierea tradiţiilor naţionale în învăţământ şi cultură (deschiderea liceelor român-englez „Mircea Eliade", român-francez „Gheorghe Asachi", român-italian „Dante Alighieri"), a bibliotecilor publice („Onisifor Ghibu" şi „Transilvania"); redenumirea străzilor şi readucerea limbii române în administraţia locală; reînvierea tradiţiilor legate de sărbătorile creştine, redeschiderea bisericilor din Chişinău, inclusiv a Catedralei „Naşterea Domnului", instalarea mai multor busturi pe Aleea Clasicilor și readucerea la locul iniţial de amplasare a monumentului domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!