ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Agenției pentru Eficiență Energetică

17:36 | 16.02.2021 Categorie: Comunicate

Lucrări de eficientizare a consumului de energie la clădirea Grădiniței de copii nr. 2 ,,Svetleacioc", din satul Chirsova, UTA Găgăuzia

Chişinău, 16 feb. /MOLDPRES/. Colaboratorii Agenției pentru Eficiență Energetică au efectuat o vizită în teritoriu pentru constatarea lucrărilor efectuate în cadrul proiectului ,,Lucrări de eficientizare a consumului de energie la clădirea Grădiniței de copii nr. 2 ,,Svetleacioc", din satul Chirsova, municipiul Comrat, UTA Găgăuzia, care este frecventată de aproximativ 150 de copii.

Proiectul este susținut în cadrul Apelului de Propuneri de Proiecte nr.3, în domeniul eficienței energetice și valorificării surselor de energie regenerabilă adresat solicitanților de finanțare din sectorul public.

Valoarea totală a proiectului constituie 742 525 lei. 

În cadrul proiectului se efectuează  măsurile de eficiență energetică:

- Izolarea termică a pereților exteriori cu suprafața totală de 933 m2;

- Înlocuirea ferestrelor și ușilor exterioare cu suprafața totală de 180,31 m2.

De menționat, că pe perioada implementării, beneficiarului i-a fost asigură asistența tehnică ce include raportul de audit energetic, elaborarea devizului de cheltuieli, expertiza documentației de deviz, expertiza tehnică a clădirii și servicii de supraveghere tehnică.

Amintim că, Agenția pentru Eficiență Energetică este autoritatea administrativă în subordinea Ministerului Economiei și Infrastructurii și are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și a valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punct de vedere al mediului înconjurător și a schimbărilor climatice.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!