ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova 30 de ani de independență

OMS: Numărul cazurilor săptămânale de COVID-19 a scăzut cu jumătate de milion

09:49 | 17.02.2021 Categorie: Externe

Geneva, 17 feb. /MOLDPRES/. Numărul total al cazurilor noi de COVID-19 a scăzut săptămâna trecută la 2,7 milioane, cu aproximativ 500.000 mai puţine în comparaţie cu săptămâna precedentă, a raportat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), marţi seară, la Geneva, relatează DPA, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.

Această reducere de 16% a prelungit scăderea constantă care a început de la un vârf de circa 5 milioane de cazuri noi în prima săptămână completă din luna ianuarie.

Săptămâna trecută, toate regiunile lumii au cunoscut o tendinţă descendentă, cu excepţia Orientului Mijlociu.

Cu toate acestea, cei 170.000 de pacienţi noi din Orientul Mijlociu au fost depăşiţi numeric de cele 970.000 de cazuri noi în Europa şi cele 1,3 milioane în Americi.

OMS a contabilizat săptămâna trecută 81.000 de decese asociate noului coronavirus în întreaga lume, o reducere de 10%.

Agenţia sanitară a ONU a declarat că noile variante ale virusului, considerate mai contagioase, s-au răspândit în alte ţări săptămâna trecută.

Varianta consemnată pentru prima dată în Marea Britanie a ajuns în prezent în 94 de ţări.

Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) a apreciat săptămâna aceasta într-un raport că această tulpină circulă deja în ''multe, dacă nu în toate'' ţările din regiune.

Aşa-numita variantă din Africa de Sud este prezentă în 46 de ţări, în timp ce varianta detectată în Brazilia şi Japonia a fost identificată în 21 de ţări.

În cea mai recentă evaluare de risc pentru Europa, ECDC a avertizat asupra ''transmisibilităţii crescute'' observate în cazul mutaţiilor B.1.1.7 (detectată în Marea Britanie), B.1.351 (detectată în Africa de Sud) şi P.1 (detectată în Brazilia), precum şi a posibilităţii ca aceste variante să ''crească gravitatea bolii'' şi să diminueze ''total sau parţial'' eficacitatea vaccinurilor anti-COVID-19 deja autorizate. 

foto: orfonline.org

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!