ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării

17:28 | 17.02.2021 Categorie: Comunicate

Noi perspective de colaborare dintre Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Biroul Relații cu Diaspora

Chişinău, 17 feb. /MOLDPRES/. Secretarul de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării Ivan Gheorghiu a avut astăzi, 17 februarie, o întrevedere cu reprezentanții Biroului Relații cu Diaspora. Subiectele abordate în cadrul discuțiilor au vizat implementarea a noi proiecte comune pentru cetățenii din diaspora precum: organizarea spectacolelor de teatru; achiziționarea loturilor de carte în limba română pentru copii din diaspora, deplasarea meșterilor populari peste hotarele țării etc.

Secretarul de stat Ivan Gheorghiu a menționat că Ministerul Educației, Culturii și Cercetării va susține plenar organizarea și desfășurarea activităților culturale pentru cetățenii din diaspora ținând cont de evoluția situației epidemiologice privind răspândirea virusului COVID-19.

Reprezentanții Biroului Relații cu Diaspora au apreciat colaborarea eficientă cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării pe parcursul anilor subliniind cele mai importante proiecte organizate cu susținerea MECC și anume: deplasarea meșterilor populari la evenimentele organizate în afara țării; organizarea concertelor cu participarea artiștilor din Republica Moldova; asigurarea cu manuale de limbă română, materiale didactice, îndrumare a centrelor educaționale din Diaspora; editarea cărților autorilor din diaspora etc.

La final, participanții la ședință au convenit asupra conjugării eforturilor în vederea organizării acțiunilor planificate pentru anul 2021.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!