ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În luna ianuarie, Fiscul a înregistrat 1550 de contracte de locațiune

17:04 | 18.02.2021 Categorie: Economie

Chişinău, 18 feb. /MOLDPRES/. Pe parcursul lunii ianuarie 2021, la Serviciul Fiscal de Stat (SFS) s-au înregistrat 1550 de contracte de locațiune/chirie, transmite MOLDPRES.

Potrivit instituției, urmare a acțiunilor de informare și conformare întreprinse pe parcursul lunii ianuarie curent, au fost identificate 570 de persoane fizice care dau în locațiune/chirie bunuri imobile.

„Dintre acestea, pentru 15 persoane fizice care dau în locațiune bunuri imobile și nu s-au conformat prevederilor legale au fost calculate suplimentar spre plată la buget: plăți de bază – 51,8 mii de lei, penalități – 6,5 mii de lei și amenzi – 2,7 mii de lei”, indică SFS.

Serviciul Fiscal de Stat reamintește că, în conformitate cu Codul fiscal, subiecții impunerii persoane fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător şi transmit în posesie şi/sau în folosință (locațiune, arendă, uzufruct, superficie) proprietate imobiliară, achită impozit în mărime de 7% din valoarea lunară a contractului.

„Aceste persoane sunt obligate, în termen de trei zile de la data încheierii contractului, să înregistreze contractul încheiat la Serviciul Fiscal de Stat. Acest impozit se achită lunar, cel târziu la data de 25 a lunii în curs, în modul stabilit de SFS”, a precizat sursa citată.

foto: radiomarkett.ru

img21001275

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!