ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministerul Educaţiei a examinat situația din domeniu la Șoldănești, Rezina și Orhei

17:30 | 18.02.2021 Categorie: Regiuni

Chişinău, 18 feb. /MOLDPRES/. Peste 1200 de cadre didactice și manageriale din raioanele Șoldănești, Rezina și Orhei au participat astăzi la cea de-a șasea platformă de discuții organizată de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) cu reprezentanții comunității educaționale din țară, transmite MOLDPRES.

Principalele subiecte abordate în cadrul discuțiilor s-au referit la provocările anului de studii 2020-2021 în organizarea sistemului de învățământ la nivel raional în condiții pandemice; școlarizarea elevilor și măsurile de prevenire a abandonului școlar; motivarea financiară a cadrelor didactice; activitatea instituțiilor de învățământ conform modelelor selectate; organizarea alimentației; transportarea elevilor la instituțiile de circumscripție etc.

Reprezentanții organelor locale de specialitate în domeniul învățământului au vorbit despre investițiile realizate la nivel de raion pentru asigurarea cu tehnică de calcul și mobilier școlar a elevilor și cadrelor didactice.

„Instituțiile de învățământ din raionul Rezina au reușit să achiziționeze din bugetul propriu 105 unități de tehnică de calcul și au procurat mobilier școlar în valoare de 530 de mii de lei. Direcția Învățământ Șoldănești a alocat suma de 430 de mii de lei pentru procurarea tehnicii de calcul și 40 de mii de lei pentru achiziționarea mobilierului școlar. Totodată, datorită unei colaborări eficiente cu partenerii educaționali, instituțiile de învățământ din raionul Șoldănești au beneficiat de 125 de seturi de mobilier școlar”, indică MECC.

La rândul său, Direcția Generală Educație Orhei a alocat suma de peste 3,5 milioane de lei pentru procurarea tehnicii de calcul și a mobilierului școlar în scopul asigurării distanței sociale şi protecției copiilor.

Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Lilia Pogolșa, a apreciat efortul depus de reprezentanții organelor locale de specialitate în domeniul învățământului din raioanele Șoldănești, Rezina și Orhei în vederea identificării mijloacelor financiare suplimentare pentru procurarea unităților de tehnică de calcul și a mobilierului școlar și aplicabilitatea documentelor elaborate de minister, în mod prioritar, ale celor care vizează gestionarea crizei pandemice în desfășurarea procesului educațional.

Platformele de discuții online cu reprezentanții instituțiilor de învățământ din țară vor fi organizate periodic, în scopul menținerii unui dialog continuu cu structurile teritoriale implicate în elaborarea și implementarea  politicilor educaționale, dar și pentru identificarea și soluționarea problemelor din instituțiile de învățământ.

foto: MECC

img21001278

img21001278

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!