ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Conducerea Parlamentului și deputați au participat la acțiunile prilejuite de Ziua Memoriei și Recunoștinței

12:56 | 02.03.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 2 mar. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, alți membri ai Legislativului au participat la acțiunile prilejuite de Ziua Memoriei și Recunoștinței, astăzi fiind omagiați veteranii și comemorați cei căzuți în conflictul armat de pe Nistru, comunică MOLDPRES.

Potrivit Direcției generale comunicare și relații publice a Legislativului, speakerul a luat parte la Mitingul solemn care s-a desfășurat la Monumentul ”Maica Îndurerată” din cadrul Complexului memorial ”Eternitate”.

În discursul rostit, Zinaida Greceanîi a menționat că prin aceste manifestări, este continuată tradiția onorării memoriei celor căzuți în conflictul armat din anul 1992 – cel mai dureros episod din istoria modernă a țării noastre.

”Totodată, astăzi este ziua când putem să ne întâlnim cu veteranii, să le exprimăm recunoștința pentru faptul că avem un stat, un steag, un imn”, a declarat speakerul. 

Zinaida Greceanîi a ținut să sublinieze că nimeni nu poate schimba istoria, dar oricine poate învăța din ea, să nu repete greșeli care să se soldeze cu drame și tragedii și să promoveze înțelegerea și respectul reciproc.

Potrivit speakerului, Parlamentului îi revine un rol important în realizarea politicilor de conciliere, pentru că reprezintă voința tuturor alegătorilor, cu diferite viziuni. ”Pluralismul, legalitatea și stima unul față de altul sunt lucruri firești într-un stat democratic, atât de simpli și atât de eficiente”, a accentuat președintele Legislativului.

Mitingul a fost urmat de ceremonia depunerii de flori la Monumentul „Maica Îndurerată” și la plăcile comemorative cu numele eroilor căzuți pe câmpul de luptă, înscrise pe ele.

foto: Parlament 

img21001599

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!