ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

OMS consideră puţin probabil ca pandemia de COVID-19 să se încheie anul acesta

15:16 | 02.03.2021 Categorie: Externe

Geneva, 2 mar. /MOLDPRES/. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) consideră că este puţin probabil ca pandemia de COVID-19 să se încheie anul acesta, relatează dpa, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.

"Cred că va fi foarte prematur şi nerealist să credem că vom termina cu acest virus până la sfârşitul anului", a declarat Michael Ryan, directorul Programului pentru urgenţe sanitare al OMS, în cadrul unei conferinţe de presă.

"Ceea ce putem termina, dacă suntem deştepţi, sunt spitalizările şi decesele şi tragedia asociate acestei pandemii", a adăugat Michael Ryan.

În prezent, OMS se concentrează pe menţinerea transmisiei la un nivel cât mai redus posibil şi vaccinării unui număr tot mai mare de persoane.

Situaţia privind administrarea dozelor de vaccin s-a îmbunătăţit faţă de acum 10 săptămâni, a spus Ryan, deşi au existat "provocări uriaşe" în distribuirea lor, iar numărul cazurilor este încă în creştere.

"Dacă vaccinurile încep să aibă impact nu numai asupra deceselor şi spitalizărilor, ci vor avea un impact semnificativ asupra dinamicii transmisiei şi riscului transmisiei, atunci cred că ne vom îndrepta rapid spre controlul acestei pandemii", a afirmat oficialul OMS.

foto: blogs.adb.org

img21001604

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!