ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

COVID-19: În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1400 de cazuri noi

17:48 | 02.03.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 2 mar. /MOLDPRES/. În ultimele 24 de ore, în Republica Moldova au fost procesate 4045 de teste, fiind confirmate 1400 de cazuri de infecție cu noul coronavirus, dintre care nouă de import. În total, până la ziua de astăzi, în ţară au fost înregistrate 187 403 de cazuri de COVID-19, transmite MOLDPRES.

Potrivit datelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), din numărul total de cazuri, 74 sunt lucrători medicali: medici-26, asistenți medicali-32, personal auxiliar-16.

În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești sunt internați 3926 de pacienți confirmați cu infecția COVID-19, dintre care 326 în stare extrem de gravă (57 de pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată).

În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 10 363 de persoane, iar 17 160 sunt sub supraveghere la domiciliu.

Alte 609 persoane au fost vindecate. În total, 167 442 persoane au fost tratate de COVID-19.

Totodată, MSMPS informează despre înregistrarea altor 27 de decese provocate de COVID-19, numărul morților ajungând la 4002.

img21001612

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!