ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Parlamentul ar putea opera modificări în legislația cu privire la serviciul diplomatic

15:12 | 03.03.2021 Categorie: Politică

Chişinău, 3 mar. /MOLDPRES/. Legea cu privire la serviciul diplomatic ar putea fi modificată. Comisia politică externă și integrare europeană a Legislativului a aprobat astăzi rapoartele asupra a două proiecte de legi, înaintate de Guvernul Republicii Moldova și de deputatul Iurie Reniță, comunică MOLDPRES.

Potrivit proiectelor, principalele modificări stabilesc pentru funcționarii serviciului diplomatic obligativitatea cunoașterii a două limbi de circulație internațională, neapartenența la partide politice și necesitatea abținerii de la manifestarea în public a convingerilor politice.

În același timp, modificările vizează protejarea drepturilor și intereselor personalului instituțiilor serviciului diplomatic. Astfel, se propune ca la expirarea termenului de aflare în misiune, funcționarul public care nu deține funcții diplomatice și consulare sau membrul personalului administrativ-tehnic sau de serviciu, detașat prin transfer în misiunea diplomatică sau oficiul consular, este transferat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene. În cazul în care acest lucru nu este posibil, acesta va fi transferat, la alegere în funcțiile publice, administrativ-tehnice sau de serviciu propuse de Comisia de evaluare și concurs, luându-se în considerare vechimea în muncă în cadrul instituțiilor serviciului diplomatic.

De asemenea, se propune admiterea instruirii diplomaților la cursurile organizate și acceptate de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Cele două proiecte urmează a fi dezbătute în ședința plenară a Parlamentului.

foto simbol

img21001638

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!