ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova 30 de ani de independență

Comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene

17:03 | 03.03.2021 Categorie: Comunicate

Mărțișorul, parte a patrimoniului cultural imaterial UNESCO, celebrat festiv peste hotarele Republicii Moldova

Chişinău, 3 mar. /MOLDPRES/. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, misiunile diplomatice și oficiile consulare ale țării peste hotare continuă promovarea patrimoniului cultural imaterial UNESCO și au celebrat Mărțișorul cu o serie de activități diverse, cu implicarea echipelor ambasadelor, a Biroului relații cu diaspora, a comunităților de moldoveni din statele de reședință dar și prietenii Moldovei în străinătate.

Realizat de obicei manual, împodobit cu un fir roșu și alb, Mărțișorul este purtat la început de primăvară în Republica Moldova, România, Bulgaria (unde este cunoscut sub numele de Martenitsa / Мартеница), și Macedonia de Nord (unde este cunoscut sub numele de Martinka / Мартинка), iar din decembrie 2017, a fost promovată includerea Mărţişorului în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii. În acest sens, prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi a adresat un mesaj de felicitare, care a adresat cetățenilor cu această ocazie urări de sănătate, putere și noroc, subliniind că poate cea mai frumoasă tradiție pe care o avem noi este aceea de a dărui și purta în piept Mărțișorul.

Ținând cont și de restricțiile în vigoare atât în țara noastră, cât și în majoritatea statelor lumii, în acest an, Asociația Națională pentru Turism Receptor și Intern din Moldova, cu susținerea Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Guvernul Suediei și Marii Britanii și prin implicarea Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, a formatorilor de opinie, jurnaliștilor, artiștilor, diasporei dar și a întregii societăți, a lansat campania digitală „Hora Mărțișorului".

Moldovenii de acasă, cei din diasporă, prietenii lor de pe diverse meridiane, cei care au fost oaspeții dragi ai Moldovei în anii trecuți, toți se vor prinde într-o horă virtuală a Mărțișorului, prin filmulețe în care ne punem în piept simbolul primăverii, și pe care îl transmitem și semenilor noștri.

În sinteză, prezentăm și acțiunile prin care toate cele 43 de ambasade și consulate ale Republicii Moldova peste hotare au celebrat tradiția Mărțișorului.

Ambasada Republicii Moldova la Roma, în colaborare cu Consulatul General de la Milano și Consulatul de la Padova, a inițiat concursul virtual „Mărțișor 2021 împreună cu ambasada" în care reprezentanții diasporei au venit cu poze și clipuri video în care și-au expus măiestria în confecționarea mărțișoarelor. Câștigătorii concursului au fost anunțați în cadrul unei serate virtuale, găzduite de ambasadorul Anatol Urecheanu și organizată de ambasadă pe platforma Zoom. Toți participanții la concurs au primit diplome și cărți din partea ambasadei și picturi realizate cu vin din partea invitatului special Vasile Botnaru, jurnalist notoriu și artist plastic recunoscut. Serata a continuat cu o discuție interactivă în cadrul căreia au fost abordate o serie de subiecte de interes larg pentru numeroasa comunitate a moldovenilor din Italia.

Ambasada Republicii Moldova la Moscova a inițiat concursul „Mărțișor 2021" unde diaspora este invitată să participe prin atragerea prietenilor originari din Federația Rusă în confecționarea mărțișoarelor. Clipurile video unde va fi arătat procesul de creare urmează a fi expediate către ambasadă, iar pe lângă oferirea premiului mare, creația câștigătoare urmează a fi expusă în incinta misiunii. De asemenea, cu această ocazie, șeful misiunii diplomatice, Vladimir Golovatiuc, a transmis și un mesaj separat de felicitare.

Ambasada Republicii Moldova la Tel-Aviv a publicat un program amplu de activități pentru luna martie dedicată sărbătoririi Mărțișorului, care include mai multe acțiuni cu participarea diasporei, precum și acțiuni de promovare a imaginii țării în Israel. Totodată, a fost demarată în incinta ambasadei campania „Un Mărțișor de acasă", în cadrul căreia vor fi oferite tuturor vizitatorilor misiunii diplomatice câte un mărțișor.

De asemenea, ambasadoarea Gabriela Moraru a efectuat o vizită la Centrul de Inovații și Pace „Peres", unde echipa misiunii a organizat un eveniment cu genericul „Mărțișor și Hitech", unde tradiția noastre milenară s-a combinat cu progresul tehnologic.

Ambasada Republicii Moldova la Sofia a participat la elaborarea clipului video creat în colaborare cu Centrul Regional UNESCO din capitala bulgară, unde, de comun cu ambasadele României și Macedoniei de Nord, dar și de reprezentanți ai mediului academic bulgar, ambasadorul Anatol Cebuc a relatat despre tradiția sărbătoririi Mărțișorului în țara noastră. De asemenea, cu această ocazie, șeful misiunii diplomatice a transmis și un mesaj separat de felicitare.

Ambasada Republicii Moldova la Madrid a adresat un mesaj de felicitare, incluzând totodată și o descriere a tradiției acestei sărbători în limbile spaniolă și engleză, relatează ambasadoarea Moldovei la Madrid, Violeta Agrici. Publicul care vizitează misiunea are posibilitatea să admire expoziția de Mărțișoare iar colaboratorii ambasadei au oferit simbolul primăverii vizitatorilor.

Ambasada Republicii Moldova la Doha, împreună cu ambasadele României și Bulgariei, au organizat o audiență comună cu Dr. Khalid bin Ibrahim Al Sulaiti, director general al Fundaţiei Satului Cultural „Katara". În cadrul întâlnirii, diplomații precum și voluntari ai misiunii, îmbrăcați în straie naționale au înmânat mărțișoarele tradiționale din fiecare stat, iar ambasadorul Victor Țvircun a relatat despre importanța și însemnătatea sărbătorii. De asemenea, ambasada a transmis un mesaj de felicitare și a invitat membrii diasporei să preia câte un mărțișor din partea misiunii, cu respectarea tuturor măsurilor sanitare în vigoare.

Ambasada Republicii Moldova la Londra a lansat un concurs de confecționare a mărțișoarelor. Cele mai frumoase mărțișoare urmează a fi alese prin votul vizitatorilor paginii de Facebook a ambasadei, iar mărțișoarele câștigătoare vor fi expuse în Parlamentul britanic, anunță ambasadoarea Angela Ponomariov.

Ambasada Republicii Moldova la Dublin a realizat un clip video, în care șeful misiunii diplomatice, Larisa Miculeț, relatează despre tradițiile acestei sărbători și transmite un mesaj de felicitare și o invitație diasporei pentru participare la numeroasele activități ale ambasadei cu acest prilej. De asemenea, ambasada a promovat pe pagina sa o compoziție muzicală în interpretarea lui Andrei Dragulean, membru al diasporei moldovene din Irlanda și un recital de poezie susținut de elevele Maria-Cornelia Budei și Nicoleta Plămădeală, pregătit de comunitatea din județul Kildare cu ocazia Mărțișorului. În același timp, ambasada a transmis mărțișoare confecționate de membrii diasporei către oficiali irlandezi, europarlamentari irlandezi și membri ai corpului diplomatic, în scopul promovării și familiarizării cu tradițiile și cultura poporului nostru.

Totodată, asociațiile diasporale din Irlanda au desfășurat mai multe activități în colaborare cu misiunea diplomatică, iar colaboratorii secției consulare au oferit mărțișoare și vizitatorilor programați pentru servicii consulare.

Mărțișoarele confecționate de diaspora din Irlanda au ajuns și la medicii și personalul medical de la clinica medicală din Dublin „Alfa Medics", fondată de conaționala noastră Angela Pârvu. Astfel a fost adus un omagiu simbolic pentru întreg personalul medical din țara smaraldului dar și medicilor din Republica Moldova, care continuă să-și pună viața în pericol pe măsură ce își continuă munca importantă, în beneficiul tuturor.

Pentru promovarea tradiției Mărțișorului, Ambasada Republicii Moldova la Riga a pregătit felicitări cu descrierea legendei Mărțișorului însoțite de mărțișoare confecționate de meșteri populari din Moldova, transmise către partenerii și prietenii letoni, inclusiv conducerii țării, oficialilor de rang înalt din varii instituții de stat, reprezentanții organizațiilor publice și asociative din diverse domenii, corpul diplomatic străin acreditat la Riga.

De asemenea, mărțișoare și descrierea legendei în limba franceză vor fi înmânate împreună cu alte suvenire oferite de ambasadă învingătorilor concursurilor organizate în Letonia cu ocazia lunii Francofoniei. Mărțișoare vor obține și conaționalii care vor vizita sediul ambasadei.

Ambasada Republicii Moldova la Beijing a organizat promovarea patrimoniului cultural și folcloric, inclusiv tradiția Mărțișorului, în mass-media chineză. Astfel, în premieră, ambasadorul Dumitru Braghiș a participat la emisiunea „În dialog cu ambasadorul" de la postul de televiziune „Hainan TV", dedicată integral Republicii Moldova. Echipa ambasadei a efectuat o prezentare a patrimoniului cultural, folcloric și istoric, dansului popular, sărbătorilor naționale, inclusiv festivalul „Mărțișor", tradițiilor de cultivare a viței de vie și industriei vinicole moderne, soiurilor de struguri autohtone, rutelor turistice din țara noastră etc. La emisiune au participat și membri ai diasporei. Emisiunea poate fi vizionată integral AICI.

Ambasada Republicii Moldova la Atena desfășoară un concurs de confecționare a mărțișoarelor pentru copii în vârstă de 7-11 și 12-14 ani cu genericul „Mărțișorul – simbol etern al primăverii". Cele mai bune lucrări urmează a fi premiate cu cărți şi diplome, anunță ambasadorul Anatol Vangheli în postarea ambasadei.

Ambasada Republicii Moldova la Washington a făcut o prezentare cu tematica „Mărțișor" pentru copiii de la Școala primară Farmland, care au putut afla mai multe despre această frumoasă tradiție milenară, dar și port popular. Mărțișoare vor obține și cei care vor vizita sediul ambasadei pentru servicii consulare.

Totodată, publicul este invitat să participe la concursul virtual "Mărțișor in US: From Moldova with Love", unde doritorii urmează să transmită poze creative și clipuri video scurte, dedicate promovării Mărțișorului în SUA. Câștigătorii vor fi premiați de către ambasadă.

Ambasada Republicii Moldova la Paris a creat 4 carduri digitale, unde au fost prezentate în limba franceză, informații scurte despre tradiția și simbolistica sărbătoririi Mărțișorului atât în țara noastră, cât și în România, Bulgaria și Macedonia de Nord.

De asemenea, misiunea noastră diplomatică găzduiește o expoziție de mărțișoare confecționate de elevii Liceului Teoretic „Ștefan Holban" din satul Cărpineni, iar primii vizitatori ai ambasadei au primit în dar mărțișoarele oferite de Biroul relații cu diaspora.

Reprezentanța Republicii Moldova la Geneva găzduiește o altă expoziție de mărțișoare create cu grijă de către copiii din centrele sociale comunitare din Republica Moldova. De asemenea, ambasadoarea Tatiana Molcean a adresat și un mesaj de felicitare, invitând publicul să participe la un flashmob împreună cu echipa misiunii și să transmită la adresa electronică a Reprezentanței fotografii cu un mărțișor la piept pentru a realiza un spot comun și a împărtăși această frumoasă tradiție.

Ambasada Republicii Moldova la Tokio, în colaborare cu ambasadele României, Bulgariei și Macedoniei de Nord din capitala niponă, invită publicul la un eveniment de prezentare a Mărțișorului pe data de 8 martie unde participanții vor avea ocazia să facă cunoștință cu tradițiile Mărțișorului și vor avea parte de diverse recitaluri artistice.

Totodată, ambasada a publicat un clip video despre activitățile din cadrul atelierului de confecționare a Mărțișorului de către copiii din prefectura Mie a Japoniei. Materialul video a fost pregătit de către conaționala noastră, Stela Casian, pentru concursul „Mărțișor - departe de casă" lansat de către Biroul relații cu diaspora.

Ambasada Republicii Moldova la Ottawa a postat un interviu al Angelei Tătaru, reprezentantă a diasporei moldovene din Canada, care confecționează mărțișoare care au făcut înconjurul lumii. Acum, această artă tradițională, cu multă pasiune și dragoste, Angela Tătaru o transmite copiilor de moldoveni la grădinița pe care o administrează. De asemenea, ambasadorul Emil Druc a transmis și un mesaj de felicitare din numele ambasadei.

Ambasada Republicii Moldova la Haga, în colaborare cu diaspora, a dăruit câte un mărțișor din partea copiilor pentru profesorii de la școlile primare olandeze, povestind despre semnificația și tradiția acestei sărbători. Ambasada noastră de la Haga a publicat și un mesaj de felicitare publicului, iar ambasadoarea Tatiana Pîrvu a transmis ambasadoarelor și reprezentantelor organizațiilor internaționale cu sediul la Haga și partenerilor de dezvoltare olandezi câte un mărțișor în semn de prietenie.

Ambasada Republicii Moldova la Baku desfășurat o întâlnire cu diaspora din Azerbaidjan, în cadrul căreia participanții au recitat poezii, au confecționat și au înmânat oaspeților mărțișoare. Totodată, ambasada a transmis și un mesaj de felicitare, îndemnând publicul să participe la manifestările culturale cu ocazia Mărțișorului desfășurate în regim online de Filarmonica Națională, Teatrul Național de Operă și Balet, Sala cu Orgă.

Ambasada Republicii Moldova la Ankara a adresat un mesaj de felicitare publicului cu ocazia sărbătoririi Mărțișorului. Ambasadorul Dmitri Croitor a invitat copiii cetățenilor Republicii Moldova aflați în Turcia să participe la concursul de poezie dedicat Mărțișorului și Zilei Internaționale a Femeii. În acest sens, persoanele interesate sunt rugate să transmită clipurile video pe adresa electronică a ambasadei până pe data de 8 martie. Cei care se vor clasa pe primele trei locuri vor primi diplome și premii din partea misiunii diplomatice.

Vizitatorii Consulatului General de la Frankfurt au fost întâmpinați la sediul misiunii consulare cu un tradițional mărțișor și îndemnați să facă poze la stand-ul tematic amenajat cu această ocazie. Conaționalii au fost încurajați să distribuie pe rețelele de sociale poze cu acest simbol național, inclus în patrimoniul UNESCO. Proiectul a fost realizat de misiunea consulară de comun cu Asociația moldovenilor din orașul Frankfurt pe Main.

Misiunile diplomatice ale Republicii Moldova din București, Praga, Stockholm, Viena, Tallinn, Strasbourg, Varșovia, Kiev și Minsk au transmis mesaje de felicitare publicului cu ocazia sărbătoririi Mărțișorului.

Totodată, toate cele 43 misiuni diplomatice și oficii consulare au colaborat cu Biroul Relații cu Diaspora, promovând în adresa diasporei concursul ,,Mărțișor - departe de casă" pentru cetățenii moldoveni aflați peste hotarele țării.

La final, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, împreună cu misiunile diplomatice și oficiile consulare ale Republicii Moldova peste hotare, transmite cele mai sincere urări de bine tuturor cetățenilor de pretutindeni cu ocazia sărbătorii Mărțișorului și vă invităm să vă alăturați campaniei digitale „Hora Mărțișorului".

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!