ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova 30 de ani de independență

Guvernul s-a întrunit în ședință

17:08 | 03.03.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 3 mar. /MOLDPRES/. Prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi, a condus astăzi ședința Guvernului, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Executivului.

În debutul ședinței, secretarul de stat al MSMPS, Tatiana Zatîc, a vorbit despre situația epidemiologică actuală, subliniind faptul că indicatorii de infectare din ultima săptămână au crescut cu 30%. Pentru că a sporit numărul de cazuri active și spitalele sunt suprasolicitate, o cifră record de peste 11 mii de oameni se tratează la domiciliu.

„De ieri a început vaccinarea medicilor din prima linie. Peste 700 de doctori deja au fost imunizați în prima zi a campaniei de vaccinare. Totodată, mâine urmează să ajungă la Chișinău un nou lot de vaccin, primit pe platforma Covax", a adăugat Tatiana Zatîc.

Prim-ministrul interimar a mulțumit medicilor pentru tot sacrificiul și munca depusă, dar și partenerilor externi pentru sprijinul oferit Republicii Moldova. „Trebuie să acordăm atenție maximă medicilor din prima linie. Ei merită cu adevărat un monument pentru munca pe care o fac. Vreau să mulțumesc și partenerilor noștri, în mod special României - pentru primele doze de vaccin donate. Avem instituții în care cadrele medicale au fost deja imunizate în componență deplină", a declarat oficialul.

Aureliu Ciocoi a declarat că se discută posibilitatea alocării banilor din bugetul de stat și achiziționarea vaccinurilor direct de la producătorii farmaceutici internaționali.

La ședința Guvernului de astăzi a fost  aprobat Regulamentul cu privire la modul de solicitare și acordare a indemnizației unice pentru personalul decedat în lupta cu COVID-19 din cadrul instituțiilor medico-sanitare publice.

Documentul prevede  că  mărimea indemnizației unice constituie 100 000 lei și că aceasta se poate acorda fie soțului supraviețuitor, fie copiilor până la vârsta de 18 ani sau, dacă își continuă studiile, până la 23 de ani, sau chiar unuia dintre părinți, în cazul în care nu există urmași din primele două categorii.

Potrivit proiectului, sub incidența actului normativi respectiv va cădea personalul angajat în instituțiile medico-sanitare publice din cadrul asistenței medicale primare, asistenței medicale specializate de ambulator, asistenței medicale spitalicești, asistenței medicale urgente prespitalicești, serviciilor medicale de înaltă performanță, instituțiilor/subdiviziunilor medicale din subordinea MAI, MA, ANP și SIS, decesul cărora a survenit ca urmare a infectării în cadrul desfășurării nemijlocite a activității medicale în lupta cu COVID-19.

Indemnizația se va achita de către instituția medico-sanitară publică în care a activat persoana decedată. Cheltuielile vor fi acoperite din contul fondurilor de urgență ale Guvernului. Prevederile Regulamentului se vor aplica în privința deceselor survenite începând cu data de 17 martie 2020.

Cabinetul de miniștri a votat astăzi și proiectul ce prevede aprobarea categoriilor de vârstă ale deponenților Băncii de Economii pentru plata sumei indexate în anul 2021. Beneficiari ai proiectului vor fi deponenții născuți în anii 1952-1957 pentru plata sumei indexate la etapa a doua în anul 2021. În afară de aceasta, va continua plata sumei indexate aferente primei etapei a deponenților, născuți până în anul 1991 inclusiv, care din diferite motive nu au ridicat indexarea în anii precedenți. Pentru compensarea pierderilor pentru depunerile bănești, Legea bugetului de stat prevede 70 milioane de lei.

La final, premierul interimar, Aureliu Ciocoi, a făcut un apel către cetățeni să respecte cu strictețe normele sanitar-epidemiologice, să poarte masca și să evite aglomerările, astfel încât să se reducă numărul de infectări cu SARS-COV-2 în țara noastră.

foto: Guvern

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!