ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Agenția Europeană pentru Medicamente a început examinarea vaccinului Sputnik V

12:36 | 04.03.2021 Categorie: Externe

Amsterdam, 4 mar. /MOLDPRES/. Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat joi că a început examinarea vaccinului rus Sputnik V împotriva COVID-19, etapă crucială în vederea utilizării sale în Uniunea Europeană, transmite AFP, citată de AGERPRES și MOLDPRES.

''AEM a început un studiu continuu asupra Sputnik V, un vaccin contra COVID-19 dezvoltat de centrul naţional rus de epidemiologie şi microbiologie Gamaleya'', a indicat agenţia cu sediul la Amsterdam.

Pe de altă parte, fondul de sănătate rus RDIF a declarat că Moscova se aşteaptă ca mai multe ţări membre ale Uniunii Europene să aprobe până la finalul acestei luni utilizarea vaccinului Sputnik V şi că Rusia poate furniza vaccinuri pentru 50 de milioane de europeni începând din luna iunie dacă serul rusesc obţine aprobarea la nivelul UE.

Directorul RDIF, Kirill Dmitriev, a spus că acest fond promovează la nivel internaţional vaccinul Sputnik V.

Dimitriev a declarat pentru Reuters că doza de vaccin poate acţiona ca o punte între Europa şi Rusia şi că potenţiala sa lansare în UE nu ar trebui să fie politizată. 

foto: ru.krymr.com

img21001673

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!