ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Termenul de privatizare a locuințelor ar putea fi prelungit

17:33 | 04.03.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 4 mar. /MOLDPRES/. Persoanele care locuiesc în locuințe pasibile de privatizare conform Legii privatizării fondului de locuințe, vor obține dreptul de a le privatiza până la 31 mai 2024. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat astăzi de Parlament în prima lectură, comunică MOLDPRES.

Proiectul de modificare a Legii cu privire la locuințe a fost înaintat de un grup de deputați ai Fracțiunii ACUM Platforma DA și pentru a deveni lege urmează a fi votat în cea de-a doua lectură. 

Autorii susțin că proiectul a fost elaborat la solicitarea mai multor cetățeni care au dreptul la privatizarea locuințelor, însă, din diferite motive obiective sunt în imposibilitatea de a-și exercita acest drept până la data de 31 mai 2021, cum prevede legea în vigoare.

foto: accesimobil.md

img21001681

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!