ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Persoanele din mediu rural sunt mai mult afectate de șomaj

08:37 | 10.03.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 10 mar. /MOLDPRES/. În trimestrul patru al anului 2020, numărul șomerilor a fost de 31 800 de cetățeni, transmite MOLDPRES.

Biroul Național de Statistică a publicat date despre numărul șomerilor estimat conform definiției Biroului Internațional al Muncii. Astfel, în trimestrul patru al anului 2020, numărul acestora a fost de 31 800 de cetățeni. Șomajul a afectat într-o proporție mai mare bărbații, care au constituit 61,1% din totalul de șomeri și persoanele din mediu rural care au constituit 53,6% din numărul total de șomeri.

Rata șomajului la nivel de ţară a înregistrat valoarea de 3,6%, fiind mai mică față de trimestrul patru al anului  2019 când se înregistra 4,3%. Rata șomajului la bărbaţi a fost de 4,2%, iar la femei – de 2,9%; în mediul urban – 3,7% și în mediul rural – 3,6%. În rândul persoanelor de 15-24 ani, rata șomajului a constituit 10,2%, valoarea acestui indicator a înregistrat disparități importante pe sexe (13,9% pentru femei și 7,9% – bărbați), iar în categoria de vârstă 15-29 ani acest indicator a avut valoarea de 6,1%.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!