ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

O carte de scriitoarea Victoria Fonari a fost lansată la Biblioteca Națională

14:41 | 11.03.2021 Categorie: Cultură

Chişinău, 11 mar. /MOLDPRES/. La Biblioteca Națională a Republicii Moldova a fost lansată astăzi cartea de fotopoeme ”Olimp & Hades”, apărută recent la o editură din Onești, România, și semnată de scriitoarea Victoria Fonari, doctor conferențiar la Universitatea de Stat din Moldova, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, informează MOLDPRES.

Solicitată de agenție, Victoria Fonari a menționat că în volum sunt incluse poezii însoțite de fotografii care valorifică o hartă a călătoriilor ei în Franța, Spania, Estonia, Germania, Italia, Ucraina și Azerbaidjan. Concomitent este valorificat și Chișinăul – oraș în care ea nu uită să revină cu noi impresii pentru a-l descoperi de fiecare dată altfel.

La rândul său, Galina Anițoi, doctor în filologie, a afirmat că în aceste timpuri de restriște, avem nevoie de cultură ca de aer. ”Cartea Victoriei Fonari ne-a oferit prilejul de a ne întruni, deși în număr restrâns, în cadrului unui eveniment de cultură literară, și nu numai. Fiind un volum de fotopoeme, ”Olimp & Hades” constituie locul de întâlnire al artelor: literară și fotografică. Imaginea poetică intensifică mesajul și emoția transmise de fotografie, iar fotografia, la rândul ei, ilustrează sugestiv stările și trăirile poetei”, a subliniat Galina Anițoi.

Victoria Fonari s-a născut la 8 martie 1975 în orașul Chișinău. În 1996, a absolvit Facultatea de Litere a Universității de Stat din Moldova, specialitatea: limba și literatura română și limba latină, prima promoție în R. Moldova cu această specializare. La 2 octombrie 2001 a susținut teza de doctor în filologie cu tema „Intelectual și sentimental în creația lui Aureliu Busuioc”. Din 2001 până în prezent activează la Universitatea de Stat din Moldova. În 2007 devine conferențiar universitar. În calitate de cercetător, a semnat peste 110 de articole științifice, inclusiv patru monografii.

A editat cărțile de critică literară ”Factorii intelectual şi sentimental în opera lui Aureliu Busuioc” (2003), ”Hermeneutica literară” (2007), ”Proiecții ale mitului în creația lui Victor Teleucă, Leo Butnaru și Arcadie Suceveanu” (2013) și ”Literatura comparată” (2018), precum și volumele de versuri ”Zbor în antiteză” (2000), ”Sarea pasiunii” (2005), ”Aleile de corali” (2012), ”Umbra fulgului” (2013), ”La marginea absolutului. Au bord de l’absolu” (ediție bilingvă, româno-franceză, 2016), ”Fericirea din clepsidră” (2018), ”Atingeri de aripi” (2018) și ”Olimp & Hades” (2020). De asemenea, a editat cărți pentru copii. A fost distinsă cu premii literare din R. Moldova, România și Italia.

img21001851

img21001851

img21001851

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!