ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul interimar, Aureliu Ciocoi, a discutat cu Directorul Regional al Băncii Mondiale despre proiectele în derulare

15:36 | 11.03.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 11 mar. /MOLDPRES/. Prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi, a avut astăzi o ședință online cu Arup Banerji, Directorul Regional al Băncii Mondiale pentru Republica Moldova, Belarus si Ucraina. La discuție a participat și Anna Akhalkatsi, director al Biroului Băncii Mondiale în Republica Moldova, precum și alți reprezentanți ai Biroului, relatează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

Aureliu Ciocoi a mulțumit reprezentanților Băncii Mondiale pentru deschiderea și sprijinul constant oferit țării noastre, menționând că, în prezent, în Republica Moldova sunt în implementare 12 proiecte finanțate de Banca Mondială, în valoare totală de peste 600 milioane de dolari.

Reprezentanții Băncii Mondiale au informat prim-ministrul în exercițiu că specialiștii organizației, în comun cu reprezentanții Ministerului Finanțelor, lucrează la definitivarea a trei noi proiecte de finanțare, în valoare totală de peste 80 milioane de dolari.

În particular, discuțiile au vizat proiectul „Răspuns de Urgență la COVID-19 în Republica Moldova", care prevede oferirea unei finanțări adiționale pentru susținerea implementării Planului de imunizare anti COVID-19 la nivel național prin achiziționarea de vaccinuri și consolidarea infrastructurii de vaccinare, în special capacitățile lanțului frigorific, gestionarea deșeurilor medicale ș.a.

Al doilea proiect în curs de pregătire discutat l-a constituit proiectul „Securitatea aprovizionării cu apă și sanitație în Moldova", care prevede investiții masive în infrastructura  de alimentare cu apă, construcția sistemelor de sanitație în 100 de instituții școlare și 25 instituții medicale, dezvoltarea capacităților instituționale ale cinci operatori  ș.a.

Un alt proiect pus în discuție vizează acordarea celei de-a treia finanțare adițională sub formă de grant în vederea realizării Proiectului „Agricultura Competitivă", îndreptat spre consolidarea sectorului agroalimentar al țării. 

În cadrul ședinței a fost trecută în revistă situația politică din Republica Moldova, Aureliu Ciocoi exprimând speranța că în scurt timp vor fi găsite soluții pentru învestirea unui Guvern, mandatul căruia ar permite deblocarea mai multor proiecte investiționale și reforme vitale pentru depășirea crizei sociale și economice. „Actualul Executiv va face tot posibilul, în limita competențelor sale, ca viitorul Guvern să aibă totul pregătit pentru lansarea unui amplu proces de reforme", a declarat Aureliu Ciocoi.

Șeful interimar al Guvernului a ținut să menționeze că una dintre necesitățile stringente ale Republicii Moldova este reformarea sistemului educațional. „Investițiile trebuie făcute în competențele viitoarelor generații, astfel vom avea rezultate promițătoare pe termen mediu și lung", a punctat Aureliu Ciocoi.

Arup Banerji a reiterat disponibilitatea Băncii Mondiale de a susține, prin programele sale, realizarea priorităților de țară ale Republicii Moldova, inclusiv în reformarea învățământului. 

foto: Guvern

img21001858

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!