ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova 30 de ani de independență

Meteorologii anunță un sfârșit de săptămână cu vreme caldă

17:08 | 12.03.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 12 mar. /MOLDPRES/. Vremea în acest sfârșit de săptămână, inclusiv începutul săptămânii următoare, va fi mai caldă faţă de frigul şi ninsorile de vineri, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS).

Conform meteorologilor, între 13 şi 15 martie, teritoriul țării se va afla sub influența unor fronturi atmosferice, care vor aduce cu sine precipitații slabe, pe arii restrânse.

„Vântul va sufla predominant din sectorul de sud, slab până la moderat, iar pe 14 martie, izolat, cu unele intensificări”, indică SHS.

Temperatura aerului, noaptea, la începutul perioadei, va oscila între minus 4 şi plus 1 grade Celsius, însă în următoarele zile valorile termice vor crește ușor, ajungând între minus 1 şi plus 4 grade Celsius.

Temperatura diurnă a aerului, între 13 și 15 martie, se va încadra între 5  şi 10 grade Celsius de căldură. Duminică, 14 martie, va fi o zi cu temperaturi şi mai generoase, înregistrând un regim termic care va oscila între 10 și 15 grade Celsius cu plus.

foto: dozadebine.ro

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!