ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova 30 de ani de independență

Hotărârea nr. 50 din 12 martie 2021 a Comisiei Naţionale Extraordinară de Sănătate Publică

18:58 | 12.03.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 12 mar. /MOLDPRES/. În temeiul art. 58 din Legea nr. 10/2009 privind supravegherea de stat a sănătății publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr. 67, art. 183), cu modificările ulterioare, și ca urmare a analizei evoluției situației epidemiologice pe plan național și internațional, Comisia națională extraordinară de sănătate publică constată că situația epidemiologică se agravează rapid.

Sporirea incidenței, creșterea ratei contagiozității, creșterea numărului de teritorii clasificate în cod roșu de alertă, majorarea numărului formelor grave ale bolii, creșterea numărului de decese, sporirea ratei de pozitivare a testelor la virusul SARS-CoV-2, creșterea numărului de forme asimptomatice, răspândirea comunitară intensă, toate acestea atestă tendințe de agravare a procesului epidemic al infecției cu COVID-19 în Republica Moldova.

Pornind de la cele menționate, Comisia națională extraordinară de sănătate publică

HOTĂRĂŞTE:

1. Începând cu 16 martie 2021, Comisiile teritoriale extraordinare de sănătate publică vor dispune organizarea procesului educațional în instituțiile de învățământ din unitățile administrativ-teritoriale (UAT) de nivelul întâi, UAT de nivelul al doilea: municipiul Chișinău și municipiul Bălți și UAT ale unității teritoriale autonome Găgăuzia, în funcție de gradul de alertă atribuit localității, în baza indicatorului incidenței la 100 mii populație, conform următoarelor scenarii:

1.1. Pentru localitățile în care se atestă gradul de alertă Cod Verde sau Cod Galben (incidența mai mică de 49 de cazuri COVID-19 la 100 mii populație în ultimele 14 zile) – participarea zilnică a preșcolarilor, elevilor și studenților cu prezență fizică în instituțiile de învățământ, cu respectarea strictă a normelor de sănătate publică privind prevenirea și răspândirea COVID-19.

1.2. Pentru localitățile în care se atestă gradul de alertă Cod Portocaliu (incidența cuprinsă între 50 și 100 de cazuri COVID-19 la 100 mii populație în ultimele 14 zile):

(i) Participarea zilnică cu prezență fizică în instituțiile de învățământ a preșcolarilor, elevilor din învățământul primar, elevilor din clasele absolvente (a IX-a, a XII-a, a XIII-a), precum și a elevilor din învățământul profesional tehnic antrenați în stagiile de practică și a studenților din anii terminali din învățământul superior la orele practice, cu respectarea strictă a normelor de sănătate publică privind prevenirea și răspândirea COVID-19;

(ii) Participarea zilnică în procesul educațional la distanță a elevilor și studenților din celelalte clase și ani de studii.

1.3. Pentru localitățile în care se atestă gradul de alertă Cod Roșu (incidența mai mare de 100 de cazuri COVID-19 la 100 mii populație în ultimele 14 zile):

(i) Participarea zilnică cu prezență fizică în instituțiile de învățământ a preșcolarilor și a elevilor din învățământul primar;

(ii) Participarea zilnică cu prezență fizică în instituțiile de învățământ a unui contingent de 50% din numărul total de elevi ai claselor absolvente (a IX-a, a XII-a, a XIII-a) și a elevilor și studenților din anii terminali din învățământul profesional tehnic și superior;

(iii) Participarea zilnică în procesul educațional la distanță a elevilor și studenților din celelalte clase și ani de studii.

2. Hotărârile Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică sunt executorii pentru autorităţile administrației publice centrale şi locale, pentru persoanele fizice şi juridice, indiferent de domeniul de activitate şi forma juridică de organizare.

3. Comisiile teritoriale extraordinare de sănătate publică vor asigura revizuirea tuturor hotărârilor/dispozițiilor aprobate, aducându-le în concordanță cu hotărârile Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică a Republicii Moldova.

4. Se recomandă reprezentanților mass-media să informeze publicul despre necesitatea respectării stricte a măsurilor de prevenire şi control al infecției COVID-19.

5. Nerespectarea măsurilor de sănătate publică expuse în prezenta hotărâre constituie pericol pentru sănătatea publică și va servi drept temei pentru tragerea la răspundere contravențională și/sau penală a persoanelor vinovate.

6. Prezenta hotărâre intră în vigoare la momentul emiterii și se publică pe pagina oficială a Guvernului.

Președinte al Comisiei, Prim-ministru interimar Aureliu CIOCOI

Vicepreședinte al Comisiei, Secretar de stat al Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale Tatiana ZATÎC

Secretar al Comisiei, Director interimar al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică Vasile GUȘTIUC

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!