ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Consiliul Suprem de Securitate s-a întrunit în ședință

20:27 | 13.03.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 13 mar. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat astăzi ședința extraordinară a Consiliului Suprem de Securitate pentru a discuta situația pandemică gravă din țara noastră. La ședință au participat reprezentanți ai Guvernului, Parlamentului și ai altor instituții ale statului, responsabile de gestionarea pandemiei, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.

„Pentru că e vorba de o chestiune ce ține de securitatea statului și de interesul național, am considerat de cuviință să invit la această ședință toți decidenții, inclusiv liderii fracțiunilor din Parlament, șefi ai instituțiilor de stat din domeniul sănătății și ordinii publice, reprezentanți ai Organizației Mondiale a Sănătății”, a spus Maia Sandu.

Membrii CSS au audiat mai multe rapoarte, precum și diferite scenarii și opțiuni de decizii. Opiniile celor implicați în discuții au fost variate. Potrivit experților, săptămânal, pierderile omenești ale țării noastre sunt echivalente căderii unui avion plin cu oameni și trebuie să luăm decizii responsabile pentru a încetini răspândirea virusului.

„Poziția Președinției este că statul nu poate să stea cu capul în nisip în timp ce situația devine tot mai gravă. Am comunicat celor prezenți viziunea noastră asupra modului în care putem opri răspândirea virusului. Acțiunile pe care le recomandăm Guvernului și Parlamentului se regăsesc în decizia de azi a Consiliului Suprem de Securitate, care va fi făcută publică. Poziția Președinției și a majorității membrilor CSS este să recomande instituirea stării de urgență pentru două săptămâni”, a punctat președintele Maia Sandu

CSS a mai recomandat Guvernului ca, în termen de trei zile, să elaboreze lista restricțiilor care trebuie impuse, activitățile și categoriile de cetățeni care vor cădea sub incidența acestor restricții și compensațiile pe care le vor primi din partea statului și să înainteze aceste propuneri parlamentului.

foto: presedintie.md

img21001917

img21001917

img21001917

img21001917

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!