ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

O comisie specială va selecta candidații pentru funcția de Avocat al Poporului

12:44 | 19.03.2021 Categorie: Politică

Chişinău, 19 mar. /MOLDPRES/. În cadrul Parlamentului va fi constituită o Comisie specială care va efectua selectarea candidaților la funcția de Ombudsman. O decizie în acest sens a fost aprobată astăzi de către Legislativ, comunică MOLDPRES.

Comisia urmează a fi alcătuită din membri ai Comisiei drepturile omului și relații interetnice și ai Comisiei juridice, numiri și imunități.

Astfel, din partea Comisiei drepturile omului și relații interetnice, în calitate de membri vor fi Doina Gherman, Igor Vremea, Oazu Nantoi, Ion Leucă și Nicolae Pascaru.

Din partea Comisiei juridice, numiri și imunități: Vasile Bolea, Eugeniu Nichiforciuc, Denis Ulanov, Dinu Plîngău, Alexandr Suhodolski. 

Comisia va desfășura concursul public, va selecta și va propune Parlamentului candidații pentru funcția de Avocat al Poporului (Ombudsman).

La data de 4 februarie 2021, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Hotărârea privind încetarea mandatului Avocatului Poporului înainte de termen și a declarat vacantă funcția de Avocat al Poporului. Interimatul funcției de Ombudsman este exercitat în prezent de către Maia Bănărescu, avocatul poporului pentru drepturile copilului.

foto: old.ombudsman.md

img21002100

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!