ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul italian se va vaccina cu AstraZeneca

11:29 | 20.03.2021 Categorie: Externe

Roma, 20 mar. /MOLDPRES/. Premierul italian, Mario Draghi, a anunţat vineri că va fi vaccinat cu AstraZeneca, după suspendarea acestuia câteva zile din cauza unor tulburări rare  de coagulare la unele persoane vaccinate, fără o legătură dovedită cu serul, relatează MOLDPRES cu referire la AGERPRES.

Mario Draghi a declarat că el nu a făcut încă o rezervare, dar grupul lui de vârstă se numără printre cei eligibili pentru a primi vaccinul. „Fiul meu s-a vaccinat câteva zile în urmă cu AstraZeneca în Marea Britanie, deci nu există absolut nici o prevenţie, nici o îndoială", a punctat Mario Draghi, în vârstă de 73 de ani, în faţa presei la Roma.

Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a considerat serul companiei britanice "sigur şi eficient".

Pe acest fond, Agenția Italiană pentru Medicamente (AIFA) a ridicat imobilizarea unui lot de vaccinuri reprezentând peste 200.000 de doze, în timp ce ţara suferă foarte mult din cauza întârzierilor în livrările de seruri ale laboratoarele Pfizer/BioNTech, Moderna şi AstraZeneca.

Peste 7,5 milioane de doze de vaccin au fost injectate de la sfârșitul lunii decembrie în Italia, dar numai 2,3 milioane de persoane au primit două doze, conform datelor publicate în timp real de Ministerul Sănătăţii.

Guvernul italian îşi propune să tripleze ritmul vaccinărilor pentru a ajunge la 500.000 de injecții zilnic până la jumătatea lunii aprilie, sperând să fi vaccinat 80% din cei 60,3 milioane de italieni până la jumătatea lunii septembrie.

Unele instituții europene presupun că împotriva vaccinului AstraZeneca este declanșat un război informațional.

foto: euronews.com

img21002120

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!