ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Italienii își vor petrece al doilea Paște cu restricții severe

15:40 | 20.03.2021 Categorie: Externe

Roma, 20 mar. /MOLDPRES/. Capitala Roma, dar și destinații turistice favorite ca Veneția și Milano au devenit zone roșii. Străzile sunt aproape pustii, zonele comerciale au obloanele trase. Locuri care altă dată atrăgeau mii de turiști sunt parcă părăsite de oameni și vor rămâne așa inclusiv de Paștele Catolic pentru al doilea an la rând, transmite MOLDPRES.

Cea mai mare parte a teritoriului Italiei este din nou o zonă roșie Covid. Până și în Sardinia, ocolită până acum de valul infectărilor, se va trece la restricții de luni. S-au închis școlile, grădinițele, localurile publice și afacerile nonesențiale. Practic, economia este din nou pe stop.

Italia încearcă să evite astfel efectele devastatoare ale unui al treilea val al pandemiei, în condițiile în care primele două valuri au lăsat în urmă peste sute de mii de morți și traume familiale comparabile cu starea de război.

Măsurile sunt valabile până în weekendul cu Paștele, atunci când toată Italia va deveni zonă roșie. Decretul include zonele cu risc ridicat de răspândire a Covid-19, acolo unde se înregistrează peste 250 de cazuri pe săptămână la 100.000 de locuitori.

foto: marketwatch.com

img21002126

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!