ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Deputatul Petru Jardan a rămas fără imunitate parlamentară

18:30 | 22.03.2021 Categorie: Politică

Chişinău, 22 mar. /MOLDPRES/. Deputatul fracțiunii parlamentare a Partidului „ȘOR”, Petru Jardan, a rămas fără imunitate parlamentară. Pentru aprobarea solicitării Procurorului General privind ridicarea imunității pentru anchetarea și arestarea lui Jardan au votat astăzi 68 de deputați, comunică MOLDPRES.

Potrivit Procurorului General, deputatul Petru Jardan este bănuit că „ar fi comis „abuz de serviciu”, în proporții deosebit de mari, în interesul unui grup criminal organizat și în detrimentul intereselor Întreprinderii de Stat „Aeroportul Internațional Chișinău”, aflată în perioada concesionări”. Astfel, potrivit lui Stoianoglo, prin acțiunile sale, parlamentarul ar fi prejudiciat întreprinderea de stat cu mai multe milioane de lei.

Deputatul susține că este nevinovat și afirmă că și-a îndeplinit obligațiile de serviciu bine. „Consider că am gestionat și administrat corespunzător întreprinderea. Organele abilitate trebuie să spună. Nu vreau să dau nicio apreciere pentru această situație. Nu mă ascund după această imunitate. După mine este o decizie previzibilă, ținând cont de context. Îmi cer scuze că am făcut familia mea să treacă prin acestea”, a spus Jardan în plen.

Petru Jardan a ajuns în Parlament în urma alegerilor din februarie 2019.

foto: curentul.md

img21002167

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!