ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Circa 4 la sută din numărul de locuri de parcare ar putea reveni conform legii persoanelor cu dizabilități

14:50 | 24.03.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 24 mar. /MOLDPRES/. Deputații ar putea examina stabilirea cotei de 4% din locurile de parcare pentru persoane cu dizabilități. Comisia protecție socială, sănătate și familie a Parlamentului a aprobat astăzi raportul la proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități și Codului contravențional, informează MOLDPRES.

Potrivit proiectului, în legislația ar putea fi introdusă cota de 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puțin de două locuri, pentru parcarea gratuită a mijloacelor de transport pentru persoanele cu dizabilități.

De asemenea, se propune introducerea sancțiunilor contravenționale pentru nerespectarea de către conducătorii de vehicule a semnului internațional pentru persoane cu dizabilități pe locurile de parcare.

Inițiativa legislativă a fost lansată de PSRM și urmează a fi examinată în plenul Parlamentului.

foto: voceavalcii.ro

 

img21002229

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!