ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Comisiei Naționale a Pieței Financiare

17:22 | 26.03.2021 Categorie: Comunicate

Comisia Națională a Pieței Financiare a participat la conferința în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor

Chişinău, 26 mar. /MOLDPRES/. Aspecte ce vizează importanța respectării cadrului legal național în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor, au fost abordate în cadrul conferinței ”Pria AML Republica Moldova”, organizată vineri, 26 martie, de către Priaevents, în parteneriat cu ACI Partners.

Discuțiile s-au axat pe subiecte care se referă la normele incluse în Legea nr. 75/2020 privind procedura de constatare a încălcărilor în domeniul prevenirii spălării banilor și finanțării terorismului (în vigoare din decembrie 2020), măsurile Legii nr. 308/2017 cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și recomandările Grupului de Acțiune Financiară Internațională (GAFI).

În discursul său, dna Elena Pui, secretarul general în cadrul Comisiei Naționale, a menționat că problemele aferente spălării banilor și finanțării terorismului sunt la ordinea zilei și reprezintă provocări ale căror soluționare asigură eficiența pieței financiare per ansamblu, implicit a segmentului non-bancar. Potrivit prerogativelor statuate de legea cadru, atribuțiile CNPF se extind asupra a trei piețe: de asigurări, de creditare-nebancară și piața de capital. Pe filiera de prevenire și combatere a spălării banilor, CNPF este responsabilă de respectarea de către entitățile raportoare a cerințelor cadrului primar și secundar aferent speței, având, în acest sens, atribuții de reglementare, monitorizare și supraveghere a participanților din sectoarele enunțate.

Responsabilul CNPF a specificat că la finele anului 2020 valoarea estimativă a pieței financiare a însumat, per total, 59,0 mlrd lei. Ponderea cea mai mare de aproximativ 78 la sută, raportată la indicatorul pieței financiare, a revenit sectorului bancar, 3 la sută - pieței de capital (piața primară și cea secundară a valorilor mobiliare corporative), 2 la sută - pieței de asigurări și 17 la sută a reprezentat cota deținută de sectorul de creditare nebancară (credite și leasing financiar). ”Nu în zadar am prezentat datele cu referire la ponderile sectoriale în PIB și în parametrii pieței financiare, pentru ca să reliefăm că măsurile întreprinse de către autoritatea de supraveghere, în persoana CNPF, sunt și trebuie focusate cu accente asupra sectorului de creditare nebancară”, a adăugat oficialul.

Potrivit secretarului general al CNPF, în anul 2020, organizațiile de creditare nebancară (OCN) au fost preocupate de ajustarea capitalului social minim de 1 milion de lei în termen de până la 01.01.2021, conform Legii 23/2020. În aspectele ce vizează majorarea de capital social al OCN-lor, autoritatea de supraveghere a solicitat suportul Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor în vederea verificării sursei mijloacelor financiare utilizate prin prisma existenței/lipsei unor suspiciuni pertinente cu privire la spălarea banilor.

”Colaborarea cu Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, este  axată în special pe componentele ce derivă din cerința de majorare a capitalului social fie OCN, fie societăți de asigurare, cât și în contextul exercițiului de monitoring a tranzacțiilor/operațiunilor companiilor de asigurare. Toate măsurile și acțiunile ce sunt întreprinse de Comisia Națională și Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor au obiectivul de a disciplina participanții și vor avea reflecție în activitatea operațională  a entităților raportoare”, a subliniat secretarul general al CNPF.

La eveniment, de asemenea, au participat reprezentanți de la Banca Națională a Moldovei, Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, experți în domeniul vizat din cadrul entităților publice și private din R. Moldova și România etc. 

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!