ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova 30 de ani de independență

Spania impune purtarea obligatorie a măștii în aer liber în toată țara

21:19 | 30.03.2021 Categorie: Externe

Madrid, 30 mar. /MOLDPRES/. În Spania este prevăzută purtarea obligatorie a măştii, inclusiv în aer liber, pe întreg teritoriul ţării, măsură care până în prezent era lăsată la latitudinea autorităților regionale din fiecare comunitate autonomă, relatează MOLDPRES cu referire la DIGI24.

Actul normativ, care intră în vigoare de miercuri, impune purtarea obligatorie a măștii pentru persoanele cu vârste de la şase ani în sus chiar şi atunci când poate fi respectată distanța de siguranţă de 1,5 metri, recomandată de autorităţile spaniole ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19. Fac excepţie doar sportivii şi persoanele care suferă de anumite afecţiuni respiratorii.

În capital Spaniei, Madrid, masca era deja obligatorie inclusiv în spațiile publice, în timp ce de exemplu în provincia Castellon o persoană care merge singură pe stradă nu era obligată să poarte mască.

Amenzile pentru nepurtarea măștii, până în prezent de circa 100 de euro, pot ajunge la sume cuprinse între 601 şi 30.000 de euro dacă această faptă este considerată o infracțiune gravă.

foto: aa.com.tr

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!