ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova 30 de ani de independență

Hotărârea Parlamentului privind declararea stării de urgență a fost publicată în Monitorul Oficial

08:33 | 01.04.2021 Categorie: Politică

Chişinău, 1 apr. /MOLDPRES/. Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova privind declararea stării de urgență a fost publicată într-o ediție de ieri a Monitorului Oficial, transmite MOLDPRES.

„Se declară stare de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova pe perioada 1 aprilie–30 mai 2021. Pe perioada stării de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova va emite dispoziții în vederea punerii în executare a mai multor măsuri”, indică documentul.

Astfel, conform hotărârii Legislativului, starea de urgență prevede instituirea unui regim special de intrare și ieșire din țară; instituirea unui regim special de circulație pe teritoriul țării;  introducerea regimului de carantină și luarea altor măsuri sanitaro-antiepidemice obligatorii; stabilirea unui regim special de lucru pentru toate entitățile; interzicerea desfășurării adunărilor, manifestațiilor publice și a altor acțiuni de masă; dispunerea, la necesitate, a raționalizării consumului de alimente și de alte produse de strictă necesitate.

De asemenea, este prevăzută coordonarea activității mijloacelor de informare în masă privind: informarea populației despre cauzele și proporțiile situației excepționale, despre măsurile întreprinse pentru prevenirea pericolului, lichidarea urmărilor acestei situații și protecția populației; familiarizarea populației cu regulile de comportare în timpul situației excepționale;  introducerea unor reguli speciale de utilizare a mijloacelor de telecomunicații; modificarea procedurii de numire în funcție și de destituire a conducătorilor agenților economici și ai instituțiilor publice;  interzicerea demisiei lucrătorilor, cu excepția cazurilor prevăzute de actele normative, pentru această perioadă;  chemarea cetățenilor pentru prestări de servicii în interes public în condițiile legii;  efectuarea, în modul stabilit de lege, a rechizițiilor de bunuri în scopul prevenirii și lichidării consecințelor situațiilor care au impus declararea stării de urgență etc.

Dispozițiile Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova sunt obligatorii și executorii pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, ai agenților economici, ai instituțiilor publice, precum și pentru cetățeni și alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova. Toate dispozițiile emise de Comisia pentru Situații Excepționale intră în vigoare din momentul emiterii.

Sursă: monitorul.gov.md

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!