ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În Qatar este implementat un nou tip de salariu minim

12:22 | 02.04.2021 Categorie: Externe

Doha, 2 apr. /MOLDPRES/. La finele lunii martie, în Qatar au intrat în vigoare prevederile ce stabilesc un nou tip de salariu minim. Acesta se va numi salariu minim nediscriminatoriu și va fi aplicat tuturor lucrătorilor, de toate naționalitățile, din toate sectoarele, incluzând lucrătorii casnici, informează MOLDPRES.

Noi le prevederi au intrat în vigoare la 20 martie 2021. Legislația adoptată a prevăzut o perioadă de tranziție de șase luni pentru ca angajatorii să se pregătească pentru noile praguri minime. Qatar este prima țară din regiune care a impus un salariu minim nediscriminatoriu, care face parte dintr-o serie de reforme istorice ale legislației muncii.

În plus față de salariul de bază minim lunar de 1.000 reali qatarezi QAR (275 USD), legislația stipulează că angajatorii trebuie să plătească indemnizații de cel puțin 300 QAR și 500 QAR pentru hrană și respectiv locuință, dacă nu le oferă lucrătorilor aceste lucruri în mod direct.

Mai mult de 400.000 de lucrători sau 20 la sută din sectorul privat vor beneficia direct de noua lege. Pentru a asigura compatibilitatea cu salariul minim, Guvernul îmbunătățește depistarea încălcărilor, adoptând penalități mai rapide și consolidând în continuare capacitatea inspectorilor de muncă.

Legislația privind salariul minim a fost adoptată în urma unei analize cuprinzătoare efectuate de către Guvernul Qatarului și OIM, cu consultări din partea experților naționali și internaționali, muncitori și angajatori din diferite sectoare ale economiei. Legislația a instituit, de asemenea, o Comisie pentru Salariul Minim, care va revizui impactul și aplicarea salariului minim, și va propune ajustări, consultând diferite organe guvernamentale, experți, muncitori și angajatori.

Această lege este urmare altor reforme, inclusiv desființarea kafalei sau a sistemului de sponsorizare. Și anume, lucrătorilor nu li se mai cere să obțină un permis de ieșire pentru a părăsi țara sau un Certificat Fără Obiecții (NOC) pentru a schimba locul de muncă.

img21002500

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!