ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

O expoziție de ilustrații de carte a artistului plastic Sergiu Puică a fost deschisă la Chișinău

08:10 | 03.04.2021 Categorie: Cultură

Chişinău, 3 apr. /MOLDPRES/. La Biblioteca Națională pentru Copii ”Ion Creangă” a fost inaugurată expoziția de ilustrații de carte cu genericul „Artistul care privește lumea cu zâmbet”, al cărei protagonist este pictorul, graficianul și caricaturistul Sergiu Puică, laureat al Diplomei de Onoare IBBY, informează MOLDPRES.

Solicitată de agenție, Eugenia Bejan, directorul instituției, a menționat că evenimentul a avut loc în cadrul Săptămânii Lecturii și a Cărții pentru Copii, care se desfășoară la Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă” în perioada 1-7 aprilie.

Potrivit sursei citate, expoziția include ilustrații create pentru volume de povești, cărți pentru copii semnate de autori autohtoni, revista „Alunelul”, precum și câteva portrete-șarje ale scriitorilor Arcadie Suceveanu, Iulian Filip, Petru Cărare, Ioan Mânăscurtă, Efim Tarlapan și ale pictorilor Glebus Sainciuc și Gheorghe Vrabie.

Sergiu Puică s-a născut la 11 august 1956 în satul Seliște, Nisporeni. A făcut studiile la Colegiul Republican de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” și la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. Activitatea de creație a consacrat-o ilustrației de carte, graficii de șevalet, dar și scenografiei.

Printre cărțile pentru copii, ilustrate de Sergiu Puică, sunt „Frumoasă-i limba noastră” de Grigore Vieru, „Rața și Arhimede” de Arcadie Suceveanu, „Copilul cu aripi de carte” de Vasile Romanciuc, „Marele rățoi Max” de Aureliu Busuioc, „Fluturița și curcanul” de Nichita Stănescu. În 2004, Sergiu Puică a fost distins cu Diploma de Onoare IBBY pentru ilustrarea cărții „Primul meu dicționar” de Ioan Mânăscurtă.

Cărțile pe care le-a ilustrat au fost menționate cu premii și diplome la mai multe ediții ale Salonului Internațional de Carte pentru Copii și Tineret de la Chișinău, iar în 2012 Sergiu Puică a primit Premiul „Igor Vieru” pentru întreaga activitate în domeniul ilustrației de carte pentru copii.

img21002528

img21002528

img21002528

img21002528

img21002528

img21002528

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!