ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele Maia Sandu a avut o întrevedere cu Ambasadorul Poloniei în țara noastră

15:31 | 06.04.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 6 apr. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi cu Bartłomiej Zdaniuk, Ambasadorul Poloniei în țara noastră. Discuția a vizat situația politică și cea sanitară din cele două țări, cooperarea economică și proiectele desfășurate la nivelul autorităților publice locale, precum și desfășurarea procesului de vaccinare, informează MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.

Șefa statului i-a amintit Ambasadorului polon despre scrisoarea pe care, la sfârșitul lunii martie, a adresa-o conducerii de la Varșovia. Prin acest demers, instituția prezidențială a rugat Polonia să ajute Republica Moldova ca să obțină vaccin - sau sub formă de donație, sau prin cumpărarea acestuia.

În context, Maia Sandu a ținut să-i mulțumească lui Bartłomiej Zdaniuk, în numele tuturor cetățenilor Republicii Moldova, pentru solidaritatea de care a dat dovadă Polonia de la începutul pandemiei și pentru ajutoarele acordate atât la nivel bilateral, cât și în cadrul inițiativei „Echipa Europa” a Uniunii Europene.

foto: presedintie.md

img21002598

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!