ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Criticul și istoricul literar Ana Bantoș își sărbătorește ziua de naștere

13:34 | 07.04.2021 Categorie: Cultură

Chişinău, 7 apr. /MOLDPRES/. Criticul și istoricul literar Ana Bantoș, doctor habilitat în filologie, își sărbătorește astăzi cea de-a 70-a aniversare, informează MOLDPRES.

S-a născut la 7 aprilie 1951 în satul Chirianca, Strășeni. Și-a făcut studiile la Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova (1968-1973). În 1998 a obținut titlul de doctor în filologie la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, cu o monografie despre poezia română basarabeană, sub îndrumarea lui Constantin Ciopraga, iar în 2010  - titlul de doctor habilitat, la Institutul de Filologie al Academiei de Științe a Moldovei, cu o monografie despre literatura română din Basarabia postbelică. 

A activat la Institutul de Filologie al AȘM din 1973, parcurgând calea de la cercetător științific inferior până la cea de cercetător științific coordonator și director, funcție pe care a deținut-o în perioada 2007-2009.  Între anii 2001-2010 a fost titulară la Catedra de Literatură universală a Universității de Stat din Moldova, iar din 2013 este titulară la Catedra de Literatura română și comparată a Universității de Stat „A. Russo” din Bălți. A fost consilierul ministrului Educației (2016-2018).

A debutat editorial cu volumul ”Creație și atitudine” (1985), urmat de cărțile de critică și istorie literară ”Recuperarea autenticității” (2006), „Dinamica sacrului în poezia basarabeană contemporană” (2000), ”Deschidere spre universalism. Literatura română din Basarabia postbelică” (monografie, 2010, 2014), ”Literatura basarabeană și modelele literare europene” (2013). A participat la elaborarea Dicționarului General al Literaturii Române, în cadrul Academiei Române (din 2011 până în 2013). A publicat circa 300 de articole și studii, unele dintre fiind traduse în limbile franceză, rusă, italiană, lituaniană și maghiară.

Ana Bantoș a fost distinsă cu Diploma de Onoare a Prezidiului Academiei de Științe a Moldovei (2001) și Diploma Ministerului Educației (2011), cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova (2001, 2007), Premiul Uniunii Scriitorilor din România (2011), Premiul de Excelență al Uniunii Scriitorilor din Moldova (2011), Premiul „Cezar Ivănescu” al Salonului Internațional de Carte Românească (Iași, 2011), Premiul pentru critică literară al Salonului Internațional de Carte (Chișinău, 2013). Deține Ordinul de Onoare al Republicii Moldova (2010) și Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofițer, Categoria A „Literatură”, din partea președintelui României (2019).

img21002620

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!