ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un grup de sportivi amatori din R. Moldova vor escalada în premieră un munte din Nepal

12:06 | 14.04.2021 Categorie: Sport

Chişinău, 14 apr. /MOLDPRES/. O expediție spre muntele Mera Peak (Nepal), cu o înălțime de 6 476, va avea loc în lunile aprilie-mai 2021. Un grup format din patru amatori ai unui mod activ de viață, alergători, alpiniști și amatori de drumeție montană, vor parcurge câteva sute de kilometri, escaladând mai multe vârfuri de peste cinci mii de metri, ca să ajungă în locația unde nu au mai fost cetățeni ai Republicii Moldova, transmite MOLDPRES.

“Proiectul MyEverest este o continuitate a unei experiențe personale, de acum doi ani, în care am parcurs peste 300 de km prin Himalaya. Despre “Everesturile” din viața fiecăruia dintre noi, pe care le putem depăși prin voință și caracter”, susține autorul proiectului Iulian Bercu.

“Mera Peak este un munte unic, în primul rând, pentru că este unul dintre cele mai înalte vârfuri din Nepal, cu acces pentru amatorii de drumeții montane. În plus, din vârful acestuia pot fi admirați cinci “giganți ai planetei”, munți de peste opt mii de metri: Everest (8.848 m), Kanchenjunga (8.586 m), Lhotse (8,516 m), Makalu (8,485 m) și Cho Oyu (8,188 m)”, a precizat ghidul expediției, renumitul alpinist moldovean, Andrei Hohlov.

Expediția se va afla în Nepal în perioada 13 aprilie – 24 mai, timp în care sportivii amatori vor parcurge câteva sute de kilometri, ajungând până în Everest Base Camp și escaladând mai multe treceri de peste cinci mii de metri din Himalaya.

foto: actionchallenge.com 

img21002777

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!