ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării

13:13 | 23.04.2021 Categorie: Comunicate

Ministrul Lilia Pogolșa, în vizită de lucru la Biblioteca Națională

Chişinău, 23 apr. /MOLDPRES/. În contextul Zilei internaționale a cărții și a Zilei bibliotecarului, ministrul Educației, Culturii și Cercetării Lilia Pogolșa, alături de secretarul de stat Ivan Gheorghiu, a efectuat astăzi, 23 aprilie, o vizită de lucru la Biblioteca Națională a Republicii Moldova.

Ministrul a felicitat conducerea și angajații bibliotecii, a vizitat expoziția tematică „Biblioteca din bibliotecă: bibliologi renumiți ai neamului" inaugurată cu această ocazie și sala de lectură.

„Biblioteca Națională poate fi considerată un templu al patrimoniului, al cercetării și al istoriei poporului nostru. Avem obligația morală să păstrăm și să valorificăm acest centru al biblioteconomiei naționale, să asigurăm conservarea memoriei naţionale. Îmi amintesc cu drag și nostalgie de clipele petrecute în bibliotecă în anii studenției, dar și de perioada în care am activat în unele biblioteci din afara țării." a menționat ministrul.

La rândul său, directorul instituției Elena Pintilei a subliniat că Biblioteca Națională este cea mai mare instituție de profil din țară noastră, ce reprezintă tezaurul moştenirii culturale scrise și imprimate. „Pe lângă deținerea publicațiilor, manuscriselor și a altor materiale, Biblioteca Națională este un centru metodologic pentru toată rețeaua de biblioteci din țară. Una dintre misiunile noastre este formarea bibliotecarilor, dezvoltarea abilităților digitale, prin urmare ne dorim să dezvoltăm, cu suportul ministerului și al partenerilor străini, o bibliotecă digitală națională."

În cadrul vizitei au fost abordate și subiecte privind necesitățile de renovare a instituției, identificarea surselor financiare în acest sens și susținerea inițiativelor bibliotecii în vederea digitalizării acesteia.

Biblioteca Națională a Republicii Moldova are drept misiune completarea, deţinerea şi punerea la dispoziţia utilizatorilor a unei colecţii cât mai complete de ediţii naţionale, publicaţii străine valoroase, manuscrise, materiale audiovizuale şi multimedia etc și conservarea memoriei naţionale cuprinse în patrimoniul imprimat, furnizarea ei către beneficiari şi transmiterea către generaţiile noi.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!