ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele Maia Sandu a discutat cu administrația ANRE şi Î.S. Moldelectrica

15:48 | 24.04.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 24 apr. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a desfășurat ieri o ședință de lucru cu administrația ANRE şi Î.S. Moldelectrica, relatează MOLDPRES.

Potrivit Serviciul de presă al instituției prezidențiale, în cadrul şedinţei au fost puse în discuție măsurile necesare pentru a asigura concurența pe piața de furnizare a energiei electrice. În acest sens, participanții au vorbit despre acţiunile întreprinse pentru elaborarea şi punerea în aplicare a noilor reguli cu privire la energia electrică de echilibrare, care se referă la compensarea devierilor de la valorile programate ale consumului şi producției de energie electrică. Aceste reguli urmează a fi implementate până la data de 2 octombrie 2021 şi trebuie să asigure atât concurenţa, cât şi stabilitatea funcţionării sistemului electroenergetic.

„ANRE şi Î.S. Moldelectrica trebuie să asigure accesul egal şi nediscriminatoriu la serviciile de echilibrare pentru toţi furnizorii de energie. Este inadmisibilă aplicarea selectivă a regulilor pentru a favoriza anumiţi furnizori, care fac uz de resursele administrative cu scopul de a monopoliza piaţa. ANRE trebuie să asigure respectarea regulilor de către toţi furnizorii şi să aplice sancţiuni pentru cei care activează în afara cadrului legal”, a declarat șefa statului.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!