ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 2,3 mln de cetățeni ai R. Moldova au beneficiat de regimul fără vize în spațiul Schengen

13:27 | 28.04.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 28 apr. /MOLDPRES/. Astăzi se împlinesc șapte ani de la abolirea regimului de vize pentru călătoriile de scurtă durată ale cetățenilor Republicii Moldova, deținători de pașapoarte biometrice, în spațiul Schengen. Pe parcursul perioadei respective, 2 376 731 de moldoveni au beneficiat de regimul dat, călătorind în UE de 9 121 544 ori, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, fiecare an al aplicării regimului fără vize s-a caracterizat printr-o dinamică ascendentă, astfel numărul anual al beneficiarilor ajungând de la 157 816 persoane, care au călătorit în spațiul Schengen în 2014, până la 890 974 – în 2019. Totodată, potrivit Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex), din numărul total de călătorii se înregistrau doar aproximativ 0,3 – 0,4% de cazuri de refuz de intrare și 0,5 – 0,7% de cazuri de ședere ilegală.

În contextul declanșării pandemiei COVID-19, circulația liberă a fost afectată în mod esențial. În anul 2020, numărul beneficiarilor de regim fără vize a scăzut în comparație cu 2019 de 2,4 ori (de la 890 974 la 366 254), iar numărul călătoriilor – cu 2,9 ori (de la 2 322 787 la 793 243). Situația similară s-a menținut și în anul 2021, numărul călătoriilor în primele 4 luni ale anului curent fiind în descreștere de 2,2 ori în comparație cu aceeași perioadă a anului precedent (de la 433 161 la 198 060). În același timp, s-a mărit într-un mod disproporționat rata cazurilor de refuz de intrare și cazurilor de ședere ilegală, ajungând în 2020 la 1,1% (8 668 cazuri) și, respectiv, 2,6% (20 414 cazuri).

Din Spațiul Schengen fac parte 26 din 27 state membre ale Uniunii Europene (22 state membre Schengen și patru state candidate pentru Schengen - Bulgaria, Cipru, Croația, România, care aplică regulile Schengen), doar Irlanda reprezentând o excepție, precum și Elveția, Islanda, Liechtenstein și Norvegia.

foto simbol

img21003144

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!