ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele Maia Sandu a discutat cu ambasadorii acreditați în țara noastră

15:18 | 29.04.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 29 apr. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat astăzi la o videoconferință cu circa 70 de ambasadori acreditați în țara noastră, comunică MOLDPRES.

Potrivit Serviciului de presă al Președinției, subiectul discuțiilor dintre șeful statului și diplomați a fost ultimele evenimente produse la Chișinău. Președintele Maia Sandu i-a anunțat despre faptul că, în seara zilei de ieri, a semnat Decretul de dizolvare a Parlamentului, dându-le cetățenilor țării șansa de a-și alege un Legislativ care să-i reprezinte. 

„M-am bucurat să constat un interes sporit al reprezentanților corpului diplomatic față de prezentul și, mai ales, față de viitorul Republicii Moldova. Am mulțumit, totodată, țărilor care, în ultima săptămână, și-au exprimat sprijinul pentru statul de drept și pentru instituțiile democratice din Republica Moldova”, a precizat Maia Sandu. La fel, în cadrul discuțiilor, președintele Republicii Moldova a reiterat atașamentul țării noastre pentru parcursul european.

„Am mulțumit tuturor statelor care ne-au fost alături în acest an pandemic și am convenit să organizăm asemenea reuniuni cu regularitate. Este un element ce ne ajută să ținem mâna pe pulsul relațiilor bilaterale și să intensificăm cooperarea”, a punctat șefa statului.

La rândul lor, diplomații au transmis mesaje de încurajare țării noastre, urându-ne succes în depășirea crizei politice, dar și a celei pandemice.

foto: presedintie.md 

img21003172

img21003172

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!