ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Angajata unei bănci a fost condamnată la închisoare pentru delapidarea a peste 1,6 milioane de lei

10:09 | 30.04.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 30 apr. /MOLDPRES/. Șefa casieriei sucursalei unei bănci din capitală a fost condamnată la 9 ani de închisoare pentru delapidarea a peste 1,6 milioane de lei, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor Procuraturii Generale, în intervalul mai-septembrie 2019, femeia ar fi dispus, folosit și însușit ilegal mijloace bănești aflate în gestiunea casieriei unității financiar-bancare, neajunsul fiind depistat la o verificare a Comisiei specializate a instituției.

Mai exact, în cadrul inventarierii s-a stabilit că, în loc de 100 000 de dolari SUA, în pachetul sigilat cu numerar se aflau doar 5455 de dolari, și asta pentru că 955 de bancnote cu nominalul de ”100 USD” au fost înlocuite cu bancnote cu nominalul de ”1 USD”.

Prin urmare, controlul a stabilit un neajuns de 94 540 de dolari, care, conform cursului valutar al BNM, constituia peste 1,6 milioane de lei. Fiind audiată de procurori, femeia, în vârstă de 44 de ani, nu și-a recunoscut vina.

Procurorii au demonstrat însă că sustragerea banilor a fost posibilă doar cu participarea inculpatei, aceasta fiind unica care avea acces direct şi obligația de a verifica zilnic soldul mijloacelor bănești transmise de casierii din subordine, iar în alte circumstanțe, orice neajuns urma să fie constatat şi înregistrat imediat.

Pe lângă pedeapsa închisorii, inculpata urmează să achite în contul instituției financiare în care a activat un prejudiciu material de circa 35 de mii dolari SUA, iar alte aproximativ 35 de mii de dolari SUA au fost încasate cu titlu de despăgubire de asigurare pentru prejudiciul material compensat.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!