ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

De Paște se anunță vreme instabilă şi ploioasă

18:19 | 30.04.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 30 apr. /MOLDPRES/. În următoarele zile, când creștinii ortodocşi vor sărbători Sfintele Sărbători de Paști, vremea va avea un caracter instabil din cauza dominației unor nuclee depresionare dinspre Marea Mediterană, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS).

Conform meteorologilor, sâmbătă, 1 mai,  în raioanele nordice, izolat, va ploua slab. Ziua se așteaptă 20-25 grade Celsius, noaptea 7-12 grade.

Pe 2 mai, când este sărbătorit Paștele, aria de răspândire a precipitațiilor va fi mai mare și, pe alocuri, cu menținere în noapte, precum şi luni, 3 mai, vor cădea ploi de scurtă durată însoțite de descărcări electrice. În restul intervalului, vremea va fi îndeosebi fără precipitații, cu valori termice încadrate între 19-24 grade Celsius, ziua, şi 10-15 grade, noaptea, inclusiv în cea a Învierii. Vântul va sufla slab până la moderat.

„Sfârșitul acestei săptămâni, precum și începutul următoarei, le-am putea considera ca pe un capăt al unui episod consistent de primăvară rece”, conform specialiștilor SHS.

În calendarul popular, luna Mai este denumită "Florar" sau "Frunzar", fiind considerată luna ierburilor şi florilor. „Acum se consideră că Raiul coboară pe pământ, pajiștile sunt verzi şi pline de flori multicolore, iar frunzișul pădurilor şi livezilor tresare sub adierea vântului”, indică surse folclorice.

În luna mai are loc creșterea în continuare a temperaturii aerului, valorile medii constituind în teritoriu între +15ºC la nord şi +16ºC la sud. Cea mai rece, pentru toată perioada de măsurători instrumentale pe mare parte a teritoriului țării, a fost luna mai din anul 1980, când temperatura medie lunară a aerului a constituit între +11,4ºC (Briceni) şi +13,4ºC (Bălţata). Cea mai caldă a fost luna mai din anul 2003, când temperatura medie lunară a aerului a oscilat în teritoriu între +19,8ºC (Briceni) si +21,1ºC (Dubăsari).

foto: vulcantermite.com

img21003213

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!