ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Aureliu Ciocoi a avut o întrevedere cu ambasadorul britanic în Republica Moldova

07:58 | 01.05.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 1 mai. /MOLDPRES/. Ministrul în exercițiu al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Aureliu Ciocoi, l-a primit pe Steven Fisher, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord la Chișinău, relatează MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al MAEIE.

Discuțiile s-au axat pe raporturile moldo-britanice urmare a semnării Acordului de Parteneriat Strategic, Comerț și Cooperare între cele două state, precum și pe apropiata vizită în Republica Moldova a secretarului de stat pentru Vecinătatea Europeană și Americi de la Ministerul Afacerilor Externe și Dezvoltării de la Londra, preconizată pentru prima jumătate a lunii mai.

Interlocutorii au pledat pentru aprofundarea dialogului politic la nivel înalt, continuarea colaborării eficiente în cadrul organizațiilor internaționale, diversificarea circuitului comercial-economic și extinderea cooperării bilaterale în mai multe domenii.

De asemenea, a fost efectuat un schimb de opinii pe marginea situației social-politice actuale din Republica Moldova și problematica conflictului transnistrean.

foto: MAEIE

img21003225

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!