ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Legea cu privire la plafonarea prețurilor la produsele petroliere a fost promulgată

19:16 | 05.05.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 5 mai. /MOLDPRES/. Legea cu privire la plafonarea prețurilor la produsele petroliere a fost promulgată astăzi de către președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, informează MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.

În urma ședinței Consiliului Suprem de Securitate din 26 februarie 2021, șefa statului a recomandat Parlamentului modificarea cadrului legal pentru plafonarea prețurilor. Necesitatea de a plafona prețurile la produsele petroliere prin lege vine ca urmare a înțelegerilor de cartel pe piața petrolieră şi inacțiunilor Consiliului Concurenței.

„Legea venită de la Parlament este una slabă, aceasta conține prevederi confuze, probabil introduse acolo intenționat de anumiți deputați, dar am decis că e mai bine să o semnez așa cum este și să venim cu redactări imediat după alegeri. Următorul Parlament va trebui să îmbunătățească această lege și, împreună cu Guvernul, să facă ordine în domeniu”, a spus președintele Maia Sandu.

Șefa statului a menționat că va recomanda deputaților să modifice prevederile care se referă la modul de plafonare a prețurilor la gaz lichefiat, să racordeze legea la standardele de calitate, să corecteze formula utilizată în lege, în care se face confuzie între volum și masă.

„Promulgarea legii este un semnal dat jucătorilor de pe piață, instituțiilor menționate și politicienilor care apără interesele unor grupuri că scumpirile nejustificate și îmbogățirea ilegală a unor persoane pe spatele celor mulți nu mai sunt tolerate. Vom face ordine în instituțiile statului și vom asigura respectarea regulilor de către toți”, a afirmat Maia Sandu.

foto: baomoi.com

img21003285

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!