ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova 30 de ani de independență

O interpretă din R. Moldova a obținut Marele Premiu la un concurs din Bulgaria

07:49 | 17.05.2021 Categorie: Cultură

Chişinău, 17 mai. /MOLDPRES/. Tânăra interpretă Valeria Dunai din Republica Moldova a obținut Marele Premiu la Concursul Internațional de Artă "STARS of the WORLD" (”Stelele lumii”), ediția a VII-a, care a avut loc recent în orașul Sofia, Bulgaria, informează MOLDPRES.

Solicitată de agenție, Eugenia Ursu, președintele Asociației "Moldova și minoritățile sale", Club UNESCO, a menționat că la concurs au participat 320 de interpreți din 17 țări. Din partea Moldovei au participat în concurs Anastasia Goloborida, în vârstă de 10 ani (profesoară – Diana Văluță) și Valeria Dunai, în vârstă de 17 ani, profesoară - Stela Mitriuc. Tot elevă a profesoarei Diana Văluță este și participanta Adina Martinas  în vârsta de 14 ani, care a reprezentat România. Concursul a cuprins secțiunile dans și vocal (hit internațional, cântec în limba maternă, jazz, folclor).

”La propunerea și cu susținerea Asociației pe care o reprezint, a participat în concurs și Sheila Vanjiru, în vârstă de 10 ani din Kenya, Africa. Cu Sheila, o fetiță cu o voce foarte frumoasă, dar fără școală specială, fiind dintr-o familie modestă, avem un proiect în comun: Moldova-Bulgaria-Africa. Tânăra interpretă din Bulgaria, deținătoare a mai multor Premii Mari la diferite concursuri internaționale, inclusiv din Moldova, "Constelația talentelor", Elizabet Zaharieva, face ore de canto online cu Sheila, benevol și fără remunerare. O colaborare frumoasă și o binefacere între tineri din diferite țări, un exemplu demn de urmat. Tinerele interprete și-au depus toată străduința să țină piept participanților din Kazahstan, Bulgaria, Macedonia, Georgia, care demonstrează de fiecare dată capacități și performante vocale deosebite”, a subliniat Eugenia Ursu.

În cadrul concursului, juriul în frunte cu Bedros Kirkorov, Artist al Poporului din Federația Rusă, a acordat Marele Premiu interpretei Valeria Dunai. Anastasia Goloborida a obținut premiul III, Sheila Vanjiru din Africa – premiul III și Adina Martinas (România) – premiul II.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!